Mesajul transmis de Flavius la conferința de prezentare!

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Flavius Stoican a fost astăzi prezentat oficial drept noul antrenor al echipei.

Flavius are misiunea incredibil de grea de a salva echipa de la retrogradare, în cel mai greu moment posibil, iar noul antrenor al lui Dinamo, care revine în Ștefan cel Mare la 6 ani distanță față de momentul în care a plecat, spune că vrea să transmită o altă stare de spirit echipei:

,,Ce aș vrea să va transmit, un an nou fericit, cu multe bucurii, pentru fani, să aibă satisfacții, în ultima parte au suferit, nu numai suporterii, cât și jucătorii, fiecare dintre ei și-au dorit ca Dinamo să fie mai sus. Sper să fie un nou început, cu lucruri bune, nu o să fie ușor, cu atât mai mare o să fie bucuria dacă vom reuși.

În ceea ce privește concurența, contracandidatele, diferența de valoare nu este mare, printr-o schimbare de spirit, entuziasm în rândul jucătorilor, vom avea bucurii după meciuri. Toate astea cred că ne stă la îndemână în ceea ce privește staff-ul și jucătorii, fără asta suporterii nu vor avea motive de bucurie. Încerc să fac lucrurile să funcționeze, așa cum îmi doresc.

Îmi place ca atunci când antrenez o echipă, să fim 22 de jucători, plus 3 copii. E important să evaluăm corect ceea ce înseamnă lotul actual. Sunt 38, atunci e important ca cei nu s-au comodat, nu pot să spun lucruri mai dure, au nevoie de timp. Jucătorii care nu s-au acomodat, nu au avut timp la dispoziție, nici noi nu putem aștepta la infinit, nu este aliatul nostru.

Am analizat jucătorii care au evoluat, am făcut o listă împreună cu Radu și Mureșan, o să vedem în ce condiții o să ne despărțim. În funcție de ce rămâne, suntem atenți la posturile deficitare, nu sunt 2 pe post, vom analiza, vom trage linie. Avem un număr de jucători în atenția noastră, nu e corect să dau nume, altfel există posibilitatea să îi pierdem, licităm pentru ei. Când vom decide că îl vrem pe X, vă vom anunța.

Vor rămâne Filip, Matei, Sorescu, eu am vorbit cu Filip, l-am întrebat dacă își dorește să continue la Dinamo, a fost un răspuns simplu și sec, a spus Da. Îmi pun bazele în el, în ceea ce privește evoluția pe anumite posturi, în funcție de problemele care pot apărea, din cauza adversarului, dar eu când eu cer că el să joace portar, trebuie să joace. Nu trebuie alibiuri, că nu joc pe poziția mea, când intră pe teren, și-a asumat, eu iau decizia asta și eu sunt primul care va răspunde în fața tuturor.

Dinamo a început surprinzător de bine, față de ce se aștepta, era o situație când lotul a fost schimbat complet, a avut o cădere. Dacă stăm să analizăm, tinerețea își spune cuvântul, în general tinerii nu au evoluții constante, aici presiunea clubului, numelui, nu te așteaptă. Nu putem să jucăm azi bine, iar peste 3 să jucăm prost. Trebuie să avem continuitate, fotbal adevărat. Pot spune că o pun pe seama tinereții.

Ce jucători au reziliat contractele! Declarațiile oferite de Iuliu Mureșan

Despre Sorescu: ,,O să am o discuție cu fiecare dintre ei, am nevoie ca jucătorii să joace pe postul de bază, dar în anumite situații, unde e nevoie pentru echipă, unde îi place lui, să se simtă comod pe o anumită poziție, dar pentru echipă. El a dat randamanent ca mijlocaș lateral, el are o preferință să joace fundaș dreapta, când voi discuta cu el, când vom face anrenamentele. Nu e suficient să ai pozitivism, toate sunt cumulate, ceea ce îi înveți pe jucători, cum te exprimi, cât de multe înțeleg ei din exprimarea ta, starea de spirit. Nu doar că merg în vestiar, toate trebuie să fie cumulate, tactic, când nu avem mingea, unde stăm, cum ne poziționăm. Dar jucători să se simtă bine unde joacă, să nu fie alibiuri.

Probleme apar când oamenii nu sunt mulțumiți, când doresc alteva, dacă vom reuși să facem treabă bună pe teren. Îmi place să vorbesc mai puțin, nu să fiu la televizor, echipa să aibă nevoie de mine. Îmi este drag să vorbesc cu oamenii, după ce voi face treaba, sper că oamenii să nu mai ajungă astfel de gesturi.

Când văd că nu sunt mulțumiți de jocul echipei, dar Deian sau oricare dintre ei, va avea altă față, când va intra pe teren. Dacă joci bine, pui suflet, dacă faci lucrurile să meargă, vei fi aplaudat, vom fi și huiduiti, am văzut și reacțiile oamenilor, nu mai au răbdare. Este normal să îmi creez liniștea mea, să mă conectez la echipă, să le transmit doar să se gândească la fotbal. Nu sunt echipele adverse deosebite, noi avem puține puncte, dar nici celelalte echipe nu pot să spună că o să câștige cu usurintă împotriva noastră.

Andre Pinto o să vorbească cu domnul Mureșan, vrea să rezilieze cu Dinamo, Popa va fi în lotul nostru, după ce voi discuta cu el, să văd care e dorința lui, să își dorească să rămână aici, o să am discuție cu el, vom trage o linie, acum este în lotul echipei.

Am avut o discuție cu o parte dintre suporteri, oamenii după discuția respectivă, au fost optimiști, rămâne să demonstrez.

Evoluția lui Filip poate fi mult mai bună, cred în potențialul lui, știu ce fel de om este. Am văzut și la TV când el stătea pe canapea și se juca, din acea poză, s-a dusc spre negativ. I-am spus să fie atent, trebuie să își vadă de fotbal, obiectivul fiecaruia dintre ei este să ajungă mai sus, trebuie să fie atenție la viața extrasportivă, la ce postăm, fotbalul îi va răsplăti. Dacă ne gândim la alte lucruri, dacă a făcut lucrurile corecte, fotbalul îl răsplătește. Dacă el mai scârțâie, va primi ce merită”, a spus Stoican.

loading...

Lasă un răspuns