DINAMO ARE NEVOIE DE TINE!
Atunci cand am lansat Programul DDB am prevazut un moment ca acesta, cu Dinamo pe marginea prapastiei.
NU AM AVUT NICIODATA INTENTIA SA CONDUCEM NOI DINAMO.
Intentia noastra a fost si este aceea de a SUSTINE Clubul Dinamo, nu de a PRELUA Dinamo.
Atunci cand am lansat Programul DDB, echipa a inceput sa mearga prost.
Proiectul mergea bine, iar echipa tot mai rau, indreptandu-se catre playout.
Oamenii nu au inteles partea cea mai importanta. Multi au crezut ca trebuie sa intri in Programul Socios atunci cand echipa are ceva rezultate, cand in realitate proiectul nostru a fost conceput tocmai pentru zile negre. Zile ca cea de azi.
In afara de mersul anevoios al echipei, noi cei din PCH, cei care am fost prezenti la bine si la greu, am fost atacati din toate partile. Ni s-au pus bete in roate si ne-a fost clonat proiectul chiar de catre cei care au blocat constructia unui nou stadion.
Noi am ramas acolo unde ne stiti din totdeauna. In Peluza.
Si daca Dinamo va ajunge mai rau decat in aceste zile, vom fi tot acolo. Macar acum speram sa inteleaga toata lumea ca dezbinarea nu va aduce nimic bun.
Pana astazi prin programul DDB s-au platit 730 de cotizatii de cate 48 de euro. O parte din membrii DDB si-au facut card Elite, platind 1948 de euro.
Atunci cand de inscrii pe http://www.programddb.ro iti apare suma totala care s-a strans pana acum.
Din acesti bani s-au platit 25.000 de lei pentru o mica parte din actiunile Clubului.
La ultimul meci cu fcsb am fost aproape 10.000 de caini in Peluza. Daca un meci de nivelul asta s-ar fi jucat in Italia, Franta sau Anglia, pretul biletului ar fi fost cam cat o cotizatie pentru proiectul nostru.
Ar fi fost exact suma de care are nevoie Dinamo acum pentru a fi salvata. Dar multi spun ca nu vor sa dea bani pentru a-l ajuta pe Negoita. Ok, nici noi nu-l inghitim pe Negoita.
Zilele lui la Dinamo se apropie de final. Haideti sa ne trezim inainte ca aceste zile sa devina si finalul lui Dinamo.
Acum nu mai e vorba de niciun Negoita. E vorba de Dinamo.
Nu e vorba de noi, cei din PCH. E vorba de DINAMO de Dinamo si de tine. DINAMO ARE NEVOIE DE TINE!
Este un apel catre tine, cel care citesti acum. Intra pe link, comenteaza la aceasta postare, pune intrebari despre program, cere lamuriri, distribuie postarea, vino cu sugestii pentru ce se poate face mai bine pentru iesirea din criza.
Apelul nostru este si catre marii dinamovisti, catre cei care nu s-au dezis niciodata de Dinamo.
Veniti alaturi de Dinamo! Cumparati Clubul si NOI VOM FI ALATURI DE VOI!
Domnule Mircea Lucescu, vino acasa! Ai dat totul fotbalului din Europa, vino sa dai si clubului la care te-ai afirmat!
Vino si cheama-i si pe ceilalti care inca n-au uitat ca si-au facut un nume in fotbal sau in tenis, pasind in tinerete prin curtea lui Dinamo.