Mesajul lui Muresan: ,,Așteptăm o discuție cu Bonetti”

Stiri Dinamo

Scris de:

La conferința de presă susținută sâmbătă, directorul executiv al lui Dinamo susținea că Bonetti lipsește nemotivat de la muncă și că a fost înlocuit pe bancă de Sorin Colceag, secundul său.

Imediat după declarațiile lui Mureșan, Bonetti a venit cu un comunicat, prin avocatul său, în care a dezvăluit că are covid și a susținut că afirmațiile oficialului dinamovist nu sunt decât o încercare a acestuia de a-i forța plecarea din „Groapă”.

Astăzi, ca răspuns la cele susținute de Bonetti, Mureșan și-a nuanțat discursul: „Nu știam de Covid, da dacă este așa, cu siguranță domnul Bonetti are certificat medical, iar asta înseamnă că lipsește motivat de la serviciu.

Între mine și Dario Bonetti n-a existat corespondență, eu nu l-am anunțat să nu se mai prezinte la antrenament, dacă are dovezi că am vorbit la telefon, pe whatsApp sau pe email, să le arate. El a decis să plece din țară după ce a vorbit cu alte persoane, nu cu oameni din club.

În plus, noi am numit un antrenor pe Sorin Colceag, care este numit antrenor secund, nu antrenor principal. Noi nu am pus alt antrenor îl locul lui Bonetti, nici nu puteam, toate hârtiile trec pe la Comisia Tehnică, iar noi nu am fi putut, postul fiind ocupat.

El este antrenorul echipei. Așteptăm o discuție cu Bonetti,  poate reziliem, poate rămâne!”, a susținut Mureșan, potrivit PlaySport.

Justin Ștefan lămurește situația meciului Dinamo-Botoșani

“Se respectă protocoalele medicale în vigoare elaborate de FRF și ordinul ministrului Sănătății. Nu e nimic special. Și orice decizie o ia DSP. Ei se consultă și iau decizii în zona medicală. Dar protocolul e destul de clar. Nu cred că sunt probleme.

E clar că astea se va discuta cu observatorul de joc și cu cei care se ocupă de organizarea meciului. Dacă există vreo problemă, autoritățile iau o anumită decizie. E un protocol destul de clar. În momentul de față, dacă vei corobora lucrurile cu legislația se fac distincții între persoanele vaccinate și cele nevaccinate.

Potrivit legislației, dacă intri în contact cu o persoană pozitivă și ești vaccinat, nu ai nicio obligație legată de izolare. Ați văzut ce s-a întâmplat la echipa națională. Presupun că vor face teste rapide, dar nu există nicio obligație conform protocolului medical, altele în afară de cele care sunt în concordanță cu legislația din România.

La momentul aceasta nu văd nicio problemă, dar dacă apar alte puncte de vedere vom informa presa”, a spus Justin Ștefan pentru GSP.

loading...

Lasă un răspuns