Alex Pop explică schimbările aduse de Nuno Campos la Dinamo: „S-a schimbat totul”
Alex Pop a vorbit despre perioada de adaptare prin care trece Dinamo după schimbarea de pe banca tehnică și a explicat că implementarea ideilor lui Nuno Campos necesită timp. Atacantul de 26 de ani, titular în prima etapă a Superligii, în eșecul cu Petrolul Ploiești (0-1), consideră că este firesc ca echipa să mai aibă probleme de sincronizare în această fază.
Fotbalistul a subliniat că, după aproape trei ani în care lotul a lucrat după principiile lui Zeljko Kopic, schimbarea de filozofie este una majoră.
„În acest început de sezon mai pot apărea nesincronizări între noi pe teren, faze care să ducă la anumite greșeli, e normal. Echipa asta s-a pregătit trei ani de zile pentru un sistem de joc, iar acum s-a schimbat totul. E normal să fie puțin greu la început.
E greu de spus cum vom arăta peste 10 etape. Noi am vrea să avem primele trei puncte în buzunar după meciul cu Universitatea Craiova.
Nici la Ploiești nu am arătat rău, statisticile au vorbit de la sine. Am avut 20 de șuturi, bară, ocazii, dar mai trebuie să o și băgăm în poartă. Și în sezonul trecut am suferit în unele meciuri în care nu am marcat, așa s-a întâmplat și la Ploiești. Sperăm că acest lucru se va schimba. Sper ca în acest sezon să înscriem mai mult”, a declarat Alex Pop, potrivit sport.ro.
Transferat la Dinamo pe 31 decembrie 2024 de la Oțelul Galați, în schimbul sumei de 125.000 de euro, Alex Pop a adunat până în prezent 57 de apariții în tricoul alb-roșu. În această perioadă a înscris de cinci ori și a oferit două pase decisive, iar în noul sezon speră să contribuie mai mult la eficiența ofensivă a echipei.
