AcasăStiri DinamoMesajul ferm al lui Mureșan pentru jucători

Mesajul ferm al lui Mureșan pentru jucători

Din păcate, situația la nivel de club este în continuare foarte încurcată și mai ales la nivel de lot, acolo unde jucătorii sunt în continuare foarte nemulțumiți.

Jucătorii sunt deciși să plece dacă nu își primesc o parte din salariile restante, dar acest lucru nu se poate întâmpla în timp ce clubul este în insolvență, după cum a declarat și Iuliu Mureșan.

Iuliu Mureșan a dezvăluit că sunt probleme mai mari decât se aștepta, dar nu are cum să-i ajute pe cei care pretind restanțele salariale.

”Am discutat cu jucătorii în fiecare zi, ceea ce nu prea erau obișnuiți, le-am notat problemele, să vedem ce putem rezolva. Îmi cer scuze Rapidului, i-am încurcat și pe ei. Jucătorii își cer banii, sunt salarii restante, dar în insolvență nu poți plăti salarii din urmă.

De exemplu, la Mediaș s-au dat peste 90% din restanțe, la CFR 12%, iar la Dinamo, la insolvența precedentă, în jur de 5%. Știu că jucătorii au muncit pentru acești bani, eu nu știu ce s-a promis înainte, dar nu e voie să dai niciun salariu anterior insolvenței.

Oricum, sunt salarii foarte mari, nu înțeleg cine a negociat pe ce s-a bazat, sunt salarii de campioana României, sunt unele în jur de 20 de mii de euro pe lună.

Clubul poate negocia cu fiecare acum, nu sunt sclavi, scăderea salarială trebuie acceptată de jucători.

Dacă nu acceptă scăderea salariului, firma de insolvență, nu clubul, poate rezilia contractele dacă se consideră că împiedică planul de reorganizare, a declarat Iuliu Mureșan într-o intervenție la emisiunea Fotbal Club.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare