duminică, mai 18, 2025
AcasăStiri DinamoMesajul DDB după decizia instanței

Mesajul DDB după decizia instanței

Fanii dinamoviști au primit o veste foarte bună din partea instanței

Instanța a respins contestatiile depuse de Serdean si Badea. DDB a transmis un mesaj:

,,ZIUA DREPTĂȚII
Instanța a respins contestațiile formulate de cuplul Badea-Șerdean!

Aceștia cereau ca sumele prin care suporterii au ținut Dinamo în viață în ultimii ani, să nu fie recunoscute drept creanțe, în noul plan de reorganizare.
Dincolo de victoria obținută de suporteri, alături de administratorul judiciar, RTZ&Partners, mai există un mare câștig al acestor demersuri: TOATĂ LUMEA ȘTIE ACUM CINE SUNT CEI CARE AU DORIT FALIMENTUL LUI DINAMO!
Practic, avem de-a face cu două entități distincte: prima, cea a suporterilor, ProgramDDB, care a urmărit salvarea clubului și cea de-a doua, care a urmărit îngroparea clubului, pentru a face loc unui alt club, cu același nume, culori, emblemă, dar fără suporteri. De fapt, aici era toată șmecheria: FC Dinamo 1948 trebuia să ajungă în faliment, pentru ca suporterii să migreze către cealaltă echipă, care n-are niciun viitor.

Aceste victorii în instanță, nu doar că ne conduc către salvarea clubului, dar au și rolul de a înlătura ceața și de a arăta cu claritate cine sunt cei care au plănuit și urmărit distrugerea lui Dinamo.”

Ora estimata: 13:00
Complet: C16
Tip solutie: Respinge cererea

Solutia pe scurt: Respinge excepţia inadmisibilităţii formulării contestaţiei. Admite excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, invocata de administratorul judiciar. Respinge contestaţia împotriva tabelului definitiv actualizat al creanţelor publicat în BPI nr. 14182/06.09.2022, astfel cum a fost precizată, ca tardiv formulată.

Cu apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 16.11.2022
Document: Hotarâre 16.11.2022

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare