În ultima vreme s-a discutat tot mai des despre viitorul lui Alex Pop la Dinamo.
Recent, a apărut în presă o informație potrivit căreia jucătorul transferat de la Oțelul în această iarnă s-ar afla pe o posibilă listă a plecărilor, având în vedere lipsa realizărilor de când a sosit la Dinamo.
Pop a declarat că își dorește să continue la Dinamo și că nu renunță atât de ușor. Totodată, conducerea clubului i-a transmis un mesaj de susținere, prin vocea lui Andrei Nicolescu:
,,Alex Pop este jucătorul nostru. Ne bazăm pe el. Face parte din lotul nostru și din planurile noastre pentru viitor. Nu pleacă nicăieri! Și chiar aș fi vrut să îi rog pe cei care au scos această știre să nu mai propage știri false. La noi totul se discută direct, pe față, și toată lumea știe în fiecare moment care sunt intențiile clubului și ce se dorește la acest club.
Asta este un proces și ar trebui să îl învățăm. Inclusiv jucătorii când văd în presă anumite presupuse știri să stea liniștiți. Dacă nu vine de la mine, dacă nu vine de la Mister, este doar un zvon, o încercare de a face rating bun”, a declarat Andrei Nicolescu, potrivit Fanatik.
Am văzut și eu știrile, nu știu de unde au apărut sau pe baza a ce. Mister a vorbit cu mine și îmi dă încredere în continuare. Mi-a spus că se bazează pe mine. Nu am venit să stau șase luni aici, să stau pe termen lung și să obțin rezultate.
Acest sezon nu este ratat, am prins play-off-ul. Sper să fim la fel de buni și în sezonul viitor și să ne depășim performanța de anul acesta. Nu e o clasare foarte bună, suntem penultimii în acest nou campionat, ne-am dorit mai mult, dar mai sunt patru meciuri de jucat. Dacă jucăm ca în această seară, avem toate șansele.
Îmi plac derby-urile. Pentru un fotbalist e cel mai frumos meci, ai o altă motivație, încărcătură, care îți dă un imbold de energie și ne ajută foarte mult. Din exterior, oamenii se gândeau. Noi nu ne-am gândit. Ne-am dorit să marcăm. Nu jucăm pentru nimeni și ne batem cu oricine să câștigăm. Am vrut să marcăm și golul doi.”, a declarat Alex Pop la finalul meciului cu CFR.