miercuri, ianuarie 22, 2025
AcasăStiri DinamoMesajul căpitanului: ,,Am demonstrat caracter''

Mesajul căpitanului: ,,Am demonstrat caracter”

Eddy Gnahoré, căpitanul lui Dinamo în meciul cu Craiova, a vorbit despre victoria grea și importantă obținută de Dinamo, în condiții ostile.

„Un meci greu, dar sunt fericit, meritam punctele. Am pierdut doi jucători, dar am arătat caracter. Nu mă mir, de la început am arătat caracter, la antrenamente, suntem puternici și acum e răsplata muncii depuse de la începutul sezonului. Suntem pe locul 2, nu sunt surprins, știu ce pot colegii mei, cât de mult lucrăm, tactic, dar e un sezon lung, trebuie să ne îmbunătățim jocul în continuare.

Am ales să jucăm fotbal pentru astfel de momente, demonstrează caracterul, să arate că putem juca și în condiții grele, să lupți și în inferioritate, e o experiență pozitivă. Nu voi comenta eu arbitrajul, dacă a luat acele decizii, am vrut să discut cu el în timpul meciului, dar nu a vrut să discute prea mult. Nu a vrut să ajute vreo echipă, așa a decis să elimine doi jucători, nu mai contează.

Gazonul nu a arătat foarte bine, nu e o scuză, a fost la fel pentru ambele echipe. Ne place să jucăm fotbal, să construim din spate, când gazonul nu e bun, e rău pentru ambele echipe.

Dacă sunt mai mulți fani care vin să ne susțină, mai mulți fani, înseamnă suport mai mult, noi dăm 100% indiferent de condiții. Ne antrenăm zi de zi, nu e o coincidență că suntem atât de sus în clasament, atmosfera e bună, calitatea este aici, trebuie să luptăm ca până acum pentru a ne menține atât de sus în clasament”, a declarat Eddy Gnahoré la finalul meciului.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare