Bucuria revenirii în prima ligă în 2023 a fost savurată nu doar de către suporteri, dar și pentru jucătorii de atunci a reprezentat un moment special.
Filip Dujmovic a acceptat să vină la Dinamo în liga secundă, în cel mai greu moment din istoria noastră. Deși era portar al unei echipe participante în cupele europene, lui Dujmovic i s-a părut interesantă provocarea de a veni la un club istoric, aflat în dificultate.
În cadrul intervenției de la „Ora de Dinamo”, Filip Dujmovic a vorbit despre bucuria revenirii în prima ligă alături de Dinamo, pe care o consideră cea mai mare realizare din carieră:
Toată lumea mi-a spus: poate Dinamo o să ajungă în Liga a treia. Am spus, nu, nu e posibil. Ei zic, în primul rând, oamenii din oraș, când mă întâlnesc, îmi spun: de unde ești? Ce faci aici? Le răspund: joc pentru Dinamo. Dinamo va ajunge în Liga a treia. Ei spun, nu, nu, nu. Dinamo va merge în Superliga. Și am spus asta în primul meu interviu, dacă îmi amintesc bine. Pentru mine, asta era singura opțiune. Nu exista o a doua opțiune. Singura opțiune era să revenim. Pentru că am văzut un videoclip înainte să ajung. A fost ultimul meci al lui Dinamo în Superligă, când au retrogradat în Liga a doua. De asemenea, am văzut mulți fani plângând. Un tip a spus ceva de genul: nu mă voi întoarce acasă. Nu știu unde să merg.
Știi, am empatizat. Am citit asta. Așa că din prima zi am spus asta, chiar și în primul meu interviu, voi repeta că nu îmi pasă de bani. Nu îmi pasă dacă primesc salariu în acest an. În capul meu era clar, ok, sunt aici un an. Trebuie să promovăm. Nu contează prețul. Nu contează nimic altceva. Trebuie doar să promovăm. Nu știu cum, dar trebuie să promovăm. Așa că din prima zi am pus în cartea mea acest obiectiv, să promovez cu Dinamo. În acel moment, doar asta conta. Așadar, tot ce am lucrat, fiecare sesiune suplimentară, fiecare antrenament la sală, orice sacrificiu, doar pentru asta era.
A fost un moment dificil pentru Dinamo, știi. Și chiar și atunci am decis, nu caut niciun apartament la început. M-am gândit să stau la Săftica trei, patru luni la început, pentru că voiam să fiu 100% implicat. Am spus, de asemenea, că nu îmi pasă ce se va întâmpla cu mine. Dacă promovăm, nu mă așteptam la nimic. Doar acel sentiment. Și, mulțumesc lui Dumnezeu, l-am simțit în meciul cu Argeș, ultimul meci în care am promovat. Am spus din acel moment: Doamne, mulțumesc. Acum nu mai contează ce se va întâmpla. Dacă voi juca ca portar titular în Superligă sau nu, nu-i problemă. Pentru că, da, am plătit și prețul. Da, multe sacrificii. Nu doar eu, nu doar eu. Fiecare membru al echipei, dar și fanii.
Amintindu-mi de acea perioadă, îmi dau seama că succesul nostru nu ar fi fost posibil fără unitatea echipei și suportul suporterilor. Chiar dacă eram într-o situație grea, am reușit să rămânem uniți și să luptăm împreună.
Îmi amintesc perfect și momentul promovării. Am jucat două meciuri cruciale împotriva celor de la Argeș. Primul meci, încheiat cu 6-1 pentru noi, a fost surprinzător. Nu mă așteptam să înscriem atât de multe goluri. Totul a decurs perfect pentru noi, fiecare jucător era motivat și plin de încredere. Spiritul de echipă și conexiunea dintre noi au fost elementele cheie ale succesului nostru. În al doilea meci, tensiunea era uriașă, mai ales în momentele în care scorul era de 4-2. Totul părea haotic, dar în final, am reușit să promovăm și să sărbătorim alături de fani pe teren. A fost cel mai frumos moment din viața mea.”, a povestit Filip Dujmovic.
,,Ovidiu Burcă este un tip care a vorbit mult cu noi și ne-a sprijinit inclusiv în viața privată. Chiar dacă am fost rezervă timp de șapte luni, nu am fost niciodată supărat pe el, deoarece știam că face ceea ce credea că este cel mai bine pentru Dinamo. Am avut o relație bună.”
