În ultima vreme s-a scris foarte mult în presă despre situația foarte grea de la Dinamo și despre faptul că financiar stăm foarte rău.
Cei din club au transmis astăzi un comunicat pe pagina oficială de facebook, în care se anunță clar că Dinamo va participa în liga secundă și se fac eforturi pentru crearea unui buget solid, astfel încât să ne putem bate pentru promovare:
,,Dinamo de astăzi
A trecut aproape o lună de zile de la retrogradarea în liga secundă, însă Dinamo rămâne, zi de zi, în atenția fotbalului nostru.
Se vorbește și se scrie despre Dinamo mai mult decât despre echipe de play-off.
Există Dinamo în Liga 2 (1948), în Liga 3 (CS) și în Liga 4 (FC), mai puțin în prima divizie.
În loc de fotbal, în fața suporterilor noștri este promovat falimentul, probabil pentru a opri un proiect unic în România, Program DDB.
Dinamo de astăzi respiră pentru că DDB trăiește pentru acest club. Nu mai vorbiți de faliment, Dinamo are bani să se înscrie în Liga 2! Dinamo și DDB au un singur gând, revenirea în prima ligă, obiectivul așteptat de suflarea alb-roșie din țară și din străinătate.
Nu vă mai jucați cu emoțiile suporterilor pentru că dragostea pentru Dinamo nu poate fi împărțită!
Până la performanță suntem preocupați de reorganizare la toate nivelurile, club, echipă, stadion.
Facem toate eforturile, alături de DDB, să asigurăm un buget pentru acest nivel al fotbalului.
Continuați să vorbiți despre apă la Săftica, despre bucătăria cantonamentului și despre alte subiecte hilare, dar nu uitați să spuneți în toată țara că Dinamo trăiește!
27 iunie 2022
Dinamo 1948
Aici e Dinamo!’‘ a fost mesajul transmis de club