Mesaj dur: ,,După ce că nu joacă fotbal, mai sunt și tari în gură”

Stiri Dinamo

Scris de:

Giani Kiriță (45 ani), fostul fotbalist al lui Dinamo, a criticat dur atitudinea jucătorilor și a tras un semnal de alarmă înaintea meciurilor de baraj ale clubului din „Ștefan cel Mare” pentru rămânerea în Liga 1.

Giani Kiriță nu i-a menajat pe actualii fotbaliști, însă a recunoscut că nu avea mari pretenții de la meciul cu Gaz Metan, fiind conștient de potențialul limitat al „câinilor roșii”.

Nu mă așteptam la altceva de la acest meci cu Gaz Metan Mediaș. Jucătorii actuali au o presiune foarte mare pe umerii lor. Daca într-un an de zile nu au reușit să scoată echipa la suprafață, atunci îmi e frică pentru Dinamo la baraj.

Cu orice echipă ajunge la baraj, credeți-mă că va fi foarte greu pentru Dinamo. Acele echipe din Liga 2 vin cu un moral foarte bun, iar jucătorii lui Dinamo nu știu dacă pot face față presiunii.

Ei săracii, după ce că nu joacă fotbal, mai sunt și tari în gură. Nu au respect față de nicio legendă a lui Dinamo. Nu au educație, nu sunt fotbaliști. Nu se respectă pe ei înșiși, darămite să-i respecte pe suporteri”, a declarat Giani Kiriță la Pro Arena.

”Am ratat multe ocazii și jocul a fost destul de încet. Trebuie să lucrăm în continuare, am simțit că va fi greu cu Mediaș. Au luptat, au avut ambiție, dar trebuie să mai muncim, nu este de ajuns ce am arătat în această seară.

Vom avea două zile libere, după aceea ne vom antrena din nou la intensitate maximă. Sunt în această situație pentru că am venit la Dinamo, e important pentru mine să păstrez echipa în prima ligă. Acesta este obiectivul meu!”, a spus Dusan Uhrin.

După ce Dinamo a câștigat partida la limită cu Gaz Metan, Cătălin Carp este de părere că echipa sa mai putea înscrie, însă adversarul a știut cum să se apere în acest meci.

Noi ni l-am făcut greu (n.r meciul). Am avut o mulțime de ocazii. Am luat cele trei puncte. Eu zic că cine se uită la TV zic ca am caștigat cu 1-0.

Terenul a fost greu, adversarul a fost dornic de afirmare. Nu e așa ușor. Nu avem ce face. Mister ne-a spus că avem o lună până la baraj și să dăm 100%”, a declarat Cătălin Carp, la finalul meciului cu Gaz Metan.

CITESTE SI:https://dinamo1948.club/un-nou-transfer-de-top/

„Să aibă tupeul ăsta?”

Un nou transfer de top

loading...

Lasă un răspuns