AcasăStiri DinamoMesaj din partea PCH! De ce s-a luat decizia de a părăsi...

Mesaj din partea PCH! De ce s-a luat decizia de a părăsi peluza ieri

După cum știți deja, în prima repriză a partidei de la Cluj, fanii dinamoviști prezenți au decis să părăsească stadionul din Gruia, în semn de protest.

În această seară, a venit și un comunicat din partea PCH cu privire la ceea ce s-a întâmplat la Cluj:

,,TOȚI PENTRU UNUL ȘI UNUL PENTRU TOȚI
Deplasările la Cluj au fost mereu dintre cele mai memorabile. Dinamo viața noastră, orașul frumos și întâlnirea cu frații de la “U” sunt motivele pentru care mergem mereu cu plăcere în inima Transilvaniei.

Nu toată lumea se bucură însă de prezența noastră acolo, iar acest lucru se poate observa prin decizii absurde, venite din lojele stadionului Dr. Constantin Rădulescu și executate fără niciun fel de rușine de (dez)organizatorii alb-vișinii.

După cum ați putut observa, ieri, în minutul 35 al partidei dintre CFR și Dinamo am luat decizia de a părăsi stadionul, deși mulți veneam după drumuri lungi și am fi vrut să ne susținem echipa până la final. Motivul care a stat la baza deciziei a fost unul simplu și cât se poate de clar: la porțile stadionului mai erau câteva sute de câini cărora nu li s-a permis accesul, în mod abuziv și rușinos.

Astfel, nu puteam să ne bucurăm de meci știind că mai erau oameni care au făcut aceleași sacrificii ca noi pentru a fi acolo și cărora li s-a refuzat acest drept.

Nu este prima oară când asistăm la astfel de manevre de-a dreptul absurde ale celor care organizează meciurile de acasă pentru echipa mai puțin iubită din Cluj. Reamintim că în 2011 nu se permitea accesul în peluza oaspete decât celor cu buletin de București, o măsură nemaiîntâlnită și care încalcă libertatea noastră ca oameni, nu doar ca suporteri. Aceste abuzuri au trecut nesancționate, iar dacă nicio autoritate nu ia atitudine, ne vedem obligați să luăm noi.

Transmitem respectul nostru tuturor celor care au făcut ieri deplasarea la Cluj, indiferent dacă au apucat să intre la meci sau nu. Unitatea este un aspect esențial atunci când există un scop comun și când lupta se poartă pentru același ideal. Acesta este mesajul pe care am vrut să-l transmitem și sperăm că a fost înțeles!
Tot înainte, câinilor!
ULTRAȘII NU AU REGRETE” a fost mesajul PCH

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

80,000FaniÎmi place
13,500AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare