AcasăStiri DinamoMesaj din partea lui Vlad Iacob: „Cu siguranță vom obține licența!''

Mesaj din partea lui Vlad Iacob: „Cu siguranță vom obține licența!”

Vlad Iacob, administratorul lui Dinamo, a fost extrem de încântat de calificarea în play-off-ul Ligii 2.

Dinamo a remizat cu Poli Timișoara, 1-1, și a prins la limită locul 6. După meci, oficialul „câinilor” a vorbit despre ce urmează pentru formația lui Ovidiu Burcă, fiind sigur că formația alb-roșie va obține licența pentru sezonul viitor.

„Totul e bine când se termină cu bine! Le datorăm suporterilor această calificare. Trebuie să felicităm jucătorii, staff-ul tehnic și pe toată lumea. Ne-au favorizat și rezultatele, chiar dacă nu am câștigat azi.

Pe tot parcursul sezonului, în ciuda unui start foarte slab, jucătorii au dat dovadă de spirit de luptă, de determinare și de ambiție. Toate astea au fost răsplătite. Acum urmează încă 10 meciuri de foc. Urmează play-off-ul și avem toată încrederea că vom ajunge acolo unde acest club merită.

În play-off, dacă vom avea stadionul, așa cum a fost azi, dacă fanii vor fi lângă noi, nimic nu ne va opri din a ne califica înapoi în Liga 1! Trebuie să luptăm în fiecare meci și să dăm dovadă de curaj și responsabilitate. Sunt convins că dacă vom face asta vom promova ”, a spus Vlad Iacob.

Întrebat despre obținerea licenței, Vlad Iacob a răspuns categoric: „Cu siguranță vom obține licența! Nu se pune problema! Nu sunt emoții”.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare