Conducerea lui Dinamo a reacționat după ultimele rezultate și au transmis un mesaj de susținere pentru antrenorul echipei.
„Nu este o situație tocmai fericită în momentul de față, dar fac acum un pariu și îi asigur pe fani că Dinamo nu va retrograda în Liga 2! Până acum, am evaluat corect traseul clubului și așa va fi și acum. Învățăm cu toții din aceste meciuri și mergem mai departe. Eșecurile sunt niște lecții poate mai importante decât victoriile și vă asigur că vom crește în continuare. Sigur, Dinamo n-a făcut un meci bun în ultima etapă, dar dacă nu era acel autogol de la Galați, probabil că am fi obținut un rezultat bun cu Oțelul”, a declarat Eugen Voicu pentru Prosport.
„Eu rămân foarte optimist, chiar dacă am pierdut și la Galați și situația nu este tocmai fericită. Totuși, Ovidiu Burcă este un om foarte important pentru Dinamo, iar alături de el vom crește în continuare. În jurul lui Burcă vom construi totul la Dinamo și el are parte de toată încrederea noastră. Asta vreau să le transmit fanilor dinamoviști! Cel mai probabil, ne vom vedea cu Ovidiu în această seară”, a spus Eugen Voicu, pentru ProSport.
,,Meseria de antrenor e o meserie în care trăiești de pe o zi pe alta. E meseria pe care mi-am ales-o, dar nu mă mai întrebați despre demisie că nu e momentul. Dacă cei din conducere consideră că eu sunt problema, eu nu am absolut nicio problemă, stăm la masă și discutăm. Oamenii știu foarte bine în ce moment am venit eu aici”, a spus Ovidiu Burcă
,,Avem încredere 100% în Ovidiu. Dacă vom face o analiză foarte atentă, o vom face la sfârșitul acestui an. Și eu, și toată lumea, trebuie să lăsăm capul în pământ, să vorbim mai puțin și să facem mai mult”, a comentat Nicolescu la Digisport.