Mesaj despre posibilii investitori: ,,Vor să vadă cum se vor termina litigiile”

Stiri Dinamo

Scris de:

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar de la Dinamo, a făcut un anunț de ultima oră despre venirea  investitorilor la Dinamo.

În această perioada se duce o luptă importantă pentru refacerea planului de reorganizare, prin care Dinamo poate avea perspective mult mai bune. Noul plan de reorganizare, care a fost contestat de Serdean, Țălnar și Badea, poate fi aprobat pe data de 21 noiembrie, dacă totul va decurge în mod logic și firesc.

Răzvan Zăvăleanu a transmis că DDB a primit acțiuni în locul datoriei pe care clubul o avea, însă membrii proiectului „Doar Dinamo București” vor ceda acțiunile în momentul în care va apărea un om de afaceri care să dovedească faptul că poate să acopere datoriile și cheltuielile clubului.

„Oamenii vor ca banii investiți să fie restituiți (n.r. cei din DDB), aici vorbim de peste 3 milioane de euro sau să fie transferați în acțiuni. Noi am convertit împrumutul în acțiuni. Dacă apare un investitor care dovedește că poate acoperi masa credală, dar și cheltuielile, atunci DDB își va ceda acțiunile posibilului investitor.

Oamenii stau departe de noi pentru că vor să vadă finalul litigiilor. Eu nu sunt persoana potrivită să zic despre domnul Murad, nu am vorbit niciodată cu el, nu am avut nicio legătură, dar nu știu ce să cred pentru că nu ni s-a solicitat niciun document. Cei interesați au vrut să verifice documentele, sunt discuții, dar sunt suspendate. Vor să vadă cum se vor termina litigiile”, a spus Răzvan Zăvăleanu pentru ProSport LIVE.

Cel mai bun jucător al lui Dinamo: ,,Vă promit că niciodată nu vom renunța”

Jucătorii lui Dinamo au fost dezamăgiți după înfrângerea suferită cu Sepsi, scor 2-3, în Cupa României Betano, fiind de părere că puteau să obțină mai mult din duelul contra covăsnenilor.

Iulian Roșu a impresionat aseară, a fost cel mai bun dinamovist, a schimbat fața jocului după ce a intrat în teren și a marcat golul doi al lui Dinamo, tot el fiind în prim plan și la prima reușită. Mijlocașul trecut pe la Rapid și Steaua spune că le mulțumește fanilor pentru sprijinul primit:

„Știu ce înseamnă Dinamo, deși am jucat la Steaua și Rapid. Puteam să revenim de tot, îmi pare rău, dar așa e în fotbal. 

Consider că au fost puțin mai buni ca noi, dar puteam egala, oricum nu ne vom da la o parte niciodată în fața nimănui. Nu ne ajută sistemul competițional doar tur în Liga 2, pentru că am început destul de slab. Le mulțumesc fanilor pentru suportul oferit, doar cu ajutorul lor putem să schimbăm soarta echipei. Nu cred că suferim, poate doar la finalizare, dar nu e un blocaj mental.

Sunt bune golurile cu o echipă din Liga 1, pentru că obiectivul nostru e să facem cât mai multe puncte în Liga 2. Golul marcat de mine e foarte important, mulțumesc echipei pentru că nu m-au marginalizat după ce am primit recent cartonașul roșu. 

Ne trage în jos începutul slab de campionat, nu e problemă, fiecare meci valorează trei puncte, vă promit că niciodată nu vom renunța”a spus Iulian Roșu, autorul ultimului gol al „câinilor”.

„Le mulțumim suporterilor că sunt alături de noi necondiționat și la bine și la rău. Din păcate, am făcut o primă repriză slabă, nu știu de ce am început așa, nu am făcut nimic din ce am pregătit la antrenament, nu a fost cum trebuia. Mereu e presiune la Dinamo, nu cred că a fost presiune că s-a plătit aici, atât a fost astăzi. Rămânem cu repriza a doua, cu atitudinea noastră, că ne-am luptat până la final.

„Suporterii ne-au încurajat, ne-au urat baftă în continuare și sperăm să ajungem în Liga 1. Sper să fie punctul de plecare, să înscriem la fiecare meci, e obiectivul nostru să aducem cât mai multe puncte și să fim sus”, a spus Patriche

loading...

Lasă un răspuns