AcasăStiri DinamoMesaj clar transmis de Muresan: ,,Nu mai avem cu cine să jucăm''

Mesaj clar transmis de Muresan: ,,Nu mai avem cu cine să jucăm”

Iuliu Mureșan a oferit în această seară declarații la Digisport, un lucru necesar, mai ales după ce o bună parte dintre jucătorii cu experiență și-au exprimat încă o dată nemulțumirea.

Mureșan a spus încă o dată faptul că jucătorii nu își pot recupera salariile restante, clubul fiind în insolvență. Totodată Mureșan spune că nu are de gând să îi lase să plece liber de contract în orice condiții, mai ales că lotul este foarte subțire din punct de vedere numeric, dar și valoric:

„Jucătorii se gândesc la banii pe care îi aveau de primit. Dar, fiind în insolvență, ei intră la masa credală și vor primi o mică parte din restanțe. Nu le convine, îi înțeleg, dar să se gândească și la club. Dacă, Doamne ferește!, nu o să avem rezultate, toată lumea o să piardă, inclusiv la ei.

În perioada Negoiță erau contracte realiste, nu ca în ultima vreme. Eu m-am îngrozit când am văzut ce salarii aveau jucătorii lui Dinamo!

Eu nu le-am promis nimic, am venit la începutul lui iulie. Dacă dăm drumul la toți jucătorii, și rămân doar eu și directorul sportiv, n-are rost să ne mai prezentăm. Nu mai avem cu cine să jucăm! Cei care puteau fi promovați sunt deja la prima echipă.

Nu putem decât să-i convingem pe jucători să se pregătească, să obțină rezultate, și, dacă vom avea oferte bune, o să le dăm drumul. Dar gratis nu. Pentru că sunt niște reguli în insolvență”, a declarat Iuliu Mureșan în emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport 1.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare