vineri, octombrie 4, 2024
AcasăEditorialMeci frustrant, irosim două puncte

Meci frustrant, irosim două puncte

Dinamo și Botoșani s-au întâlnit în această seară pe stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală, într-un meci contând pentru etapa cu numărul 11.

Înainte de întâlnirea directă, Dinamo era pe loc de podium, cu ambiția clară de a menține parcursul perfect de pe teren propriu. Pe hârtie, Dinamo era favorită certă în fața unui adversar dezamăgitor în startul de sezon, Botoșani, cu doar 7 puncte obținute sub comanda lui Ciobotariu, dar un adversar împotriva căruia am avut probleme de-a lungul timpului.

Dinamo continuă să aibă probleme de efectiv, cu cei doi fundași centrali titulari din startul sezonului absenți în continuare, Homawoo și Boateng nici măcar rezerve, cu Bani, Politic și Neagu pe banca de rezerve, și cu Opruț și Eddy reveniți în garnitura de start

Liviu Ciobotariu a evoluat ca jucător în tricoul dinamoviştilor timp de 4 sezoane (1997/98, 1998/99, 1999/00, 2004/05) şi a antrenat gruparea din Ştefan cel Mare în 2011/12 (33 de meciuri în toate competiţiile, 18 victorii – 8 remize – 7 înfrângeri), contribuind, din postura de tehnician, la câştigarea Cupei României din stagiunea respectivă.

DINAMO (4-3-3): Golubovic – Sivis, Patriche (cpt.), Licsandru, Opruț – Olsen, Gnahore, Cîrjan – Soro, Selmani, Milanov
Rezerve: Al. Roșca, Al. Stoian – Pașcalău, Politic, P. Neagu, Bani, Caragea, Rotund, Amzăr, Mărginean, Cr. Costin
Antrenor: Zeljko Kopic
Absenți: Abdallah, Homawoo, Bordușanu, Florescu (accidentați)

FC BOTOȘANI (3-5-2): Pap – Sadiku, Miron (cpt.), Țigănașu – Adams, A. Ferreira, Francisco Junior, Mouaddib, Pănoiu – E. Lopez, Ongenda
Rezerve: Alin Ciobanu – Diez Salomon, Matricardi, Șeroni, Petro, Pavlovic, E. David, Ed. Forescu, Kaprof, Mitrov, Bodișteanu, L. Fulop
Antrenor: Liviu Ciobotariu

Arbitru: Sorin Vădana (Cluj-Napoca) / A1: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) / A2: Cosmin Bojan (Târgu Mureș) / Arbitru VAR: George Rareș Vidican (Satu Mare) / Arbitru AVAR: Laszlo-Imre Bucsi (Sfântu Gheorghe) / R1: Claudiu Gaitin (Timișoara) / Observator arbitri: Corneliu Fecioru (București)
Stadion: „Arcul de Triumf”, București

O vreme perfectă în București, peste 20 de grade la ora de start a meciului, dar nu foarte cald, o ultimă etapă organizată în condiții excelente în București, următorul meci pe teren propriu pentru echipa noastră va fi cu FCSB la jumătatea lunii următoare, dar pe Arena Națională.

O primă acțiune periculoasă a avut loc în minutul 3, după un pressing susținut, mingea a ajuns la Milanov în dreapta, deși a fost faultat, a rezistat cu mingea la picior, a încercat să trimită în centru la Selmani, dar mingea deviată a fost ajunsă de portar. Dinamo a controlat startul de meci, mai multe atacuri în primele 10 minute, dar fără impact pe tabelă de marcaj.

Patrick Olsen din ce în ce mai bun la mijlocul terenului, realmente încântător de multe ori mijlocașul danez, incredibil cu câtă lejeritate controlează mingea, caută diagonalele și pasele care să îi pună în valoare pe coechipieri.

După cele 10 minute de dominare a echipei noastre, oaspeții au început să țină mai mult de minge, să iasă la joc, nu doar să se apere în jumătatea lor de teren.

În minutul 22, Selmani a cerut fault la marginea careului, dar arbitrul nu a dat nimic, la faza imediat următoare, Friday Adams l-a încercat pe Adnan cu un șut din interiorul careului, portarul nostru a respins în față, dar Sivis a fost la post. Vadana a reușit să enerveze suflarea dinamovistă prin câteva faulturi ușor acordate pentru oaspeți, în vreme ce la noi a închis ochii în câteva rânduri.

Dinamo a reușit deschiderea scorului în minutul 28, la o fază în care Soro a atacat o minge, Pap a respins până la Selmani, care a trimis un lob perfect în poartă. 1-0 pentru Dinamo, dar la un minut distanță, atacantul dinamovist a primit galben, ceea ce înseamnă că ne vom prezenta la Ovidiu fără golgheterul nostru.

În minutul 40, Dinamo a fost aproape de dublarea avantajului pe tabelă, o fază prelungită în careul advers, nu am găsit însă pasa corectă și din cornerul care a rezultat, mingea nu a vrut să intre în poartă, din nou momente bune de joc pentru Dinamo. Cu un gol doi, am fi fost mult mai liniștiți. De remarcat prestația solidă a lui Lixandru în prima repriză, intervenții simple, sigure, fără problemele din primele două meciuri, a prins încredere.

Am fost aproape să intrăm cu 2-0 la cabine, după o fază superb lucrată de Selmani cu Olsen, mingea a ajuns la Cîrjan, care a trimis în poartă, dar anterior a fost preluată cu mâna și nu s-a pus golul. Doar 1-0, dar un meci solid al băieților noștri.

La pauză, o decizie surprinzătoare. Să vedem dacă a fost doar tactică: Selmani a fost înlocuit cu Dennis Politic. Probabil, Kopic vrea să vadă cum poate evolua echipa și fără atacantul kosovar, în perspectiva meciului cu Farul.

Tot stadionul a amuțit în minutul 53, după o fază lucrată în flancul nostru stâng, descoperit. Recentrare în 6 metri, de unde Pănoiu a trimis peste poarta lui Adnan, o fază pe care scria 1-1, dar am scăpat până la urmă. Kopic a mai efectuat o schimbare în minutul 55: Cîrjan i-a lăsat locul în teren lui Andrei Mărginean.

O fază lucrată chiar de ultimul intrat în stânga, acesta i-a pasat excelent în centru lui Politic, dar Soro efectiv i-a scos mingea din șut lui Politic. Faza l-a scos din sărite pe Kopic, care a decis să-l schimbe pe spaniol cu Bani. Sivis nu a mai putut continua și a fost înlocuit cu Costin. Pare că și francezul s-a rupt, posibil încă o pierdere pentru meciul cu Farul de vinerea viitoare.

După ieșirea lui Selmani, Dinamo a pierdut mult din forța ofensivă. Am lăsat echipa oaspete să vină peste noi și au început să apară și problemele în defensivă. Trecerea lui Politic a fost însă decisivă: jucătorul ofensiv a primit o pasă lungă în profunzime și a avut o execuție demnă de un jucător de super clasă. 2-0 pentru Dinamo și răsuflăm mai ușurați. Însă nu foarte, deoarece în minutul 75, la o fază care nu anunța mare lucru, Fulop a pătruns fără probleme în careu și a șutat la colțul lung. Patriche a stat departe de om și Adnan nu a mai putut interveni. 2-1 și final cu emoții.

Din păcate, ne-am făcut meciul și mai greu. În minutul 83 s-a dictat penalty la o fază în care Adnan a intervenit târziu, o decizie ciudată, iar Florescu a marcat pentru 2-2. Dinamo pedepsită, dar o decizie discutabilă din punctul meu de vedere. Arbitrul a scăpat lucrurile de sub control total pe final de meci. Dinamo încerca să dea lovitura, să nu irosească două puncte, în condițiile în care am avut 2-0. Totuși, calitatea arbitrajului de astăzi a lăsat foarte mult de dorit. Delegare total nefericită, un arbitru de eșalonul B pentru un astfel de meci.

9 minute de prelungiri după o repriză făcută praf de retragerea noastră, dar și de un arbitru total depășit de miza și presiunea meciului. Raul Oprut a primit si al doilea cartonas galben in prelungiri, nici el nu va juca la Ovidiu. Final extrem de incins pe Arcul de Triumf, Olsen a cerut si el penalty in prelungiuri, dar nu s-a dat nimic. 2-2 in final, meci frutrant, arbitraj oribil.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare