Accidentarea lui Darko Velkovski, una nefericită, se datorează unei intrări dure la unul dintre antrenamentele echipei.
Recunosc sunt sceptic atunci când aud de accidentări la antrenamente, înaintea unor meciuri cu încărcătură maximă, de aceea am privit cu scepticism informația prin care ni se spunea că Darko Velkovki este accidentat.
În emisiunea de ieri dimineața, de la Radio Dinamo, mi-am exprimat îndoielile asupra acelei accidentări și am afirmat că nu cred că accidentarea este una reală ci mai degrabă una care se datorează fricii.
Informațiile pe care le-am primit astăzi, îmi artata contrariul, jucătorul a suferit o accidentare cât se poate de reală, nicidecum nu s-a sustras pentru a se proteja.
Este o accidentare nefericită, venită într-un moment foarte prost, dar cât se poate de reală.
În activitatea noastră de multe ori greșim involuntar, de aceea trebuie să recunosc eroarea pe care am comis-o și să îi transmit scuzele lui Darko Velkovski.
Mea culpa, Darko!