Răzvan Patriche a fost prezent astăzi la conferința de presă premergătoare partidei cu Metalul Buzău din Cupa României.
O competiție în care putem urmări la treaba mai mulți jucători cu minute mai puține în campionat. Meciul va fi unul împotriva unei divizionare secunde, care va lupta împotriva unei echipe de top. Metalul Buzău a învins în prima etapă pe Universitatea Craiova:
,,Sunt două meciuri foarte importante la Buzău. Fiecare meci este important pentru noi. Mâine ne așteaptă un meci dificil, împotriva unei echipe care este într-o formă bună. Sâmbătă va fi un alt meci, poate și mai dificil, împotriva unei echipe care vine după o victorie. Mergem să câștigăm.
Astfel de meciuri motivează foarte mult. Este normal. Adversarii vor să demonstreze ceva, să dea totul pe teren. Dar și noi vrem să câștigăm. Mâine mergem cu gândul să obținem victoria. Cred că frustrant este mai degrabă modul în care am pierdut puncte cu Sepsi Am pierdut pe final, cu penalty discutabil, care poate a fost, poate nu. Nu mai contează. E un capitol încheiat. Acum mergem înainte. Suntem într-o formă bună și am avut prestații solide în ultimele meciuri. Obiectivul este să adunăm cât mai multe puncte până la finalul anului.
Se vede în jocul lor, mai ales când vin la noi acasă. Joacă mai defensiv, așteptând să ne prindă pe contraatac. Dacă mă gândesc la începutul anului, poate puțini s-ar fi așteptat să fim în această poziție acum. Dar munca pe care am depus-o din ianuarie până acum a dat roade. Rezultatele se văd și asta este cel mai important.
Îmi doresc din tot sufletul să continuăm așa și, la finalul sezonului regulat, să fim în primele șase echipe. După aceea, vom vedea ce va urma. Este esențial să luăm fiecare meci pas cu pas, să aducem cât mai multe puncte și să îndeplinim primul nostru obiectiv.”