AcasăUncategorizedMai vin doi jucători! Ce spune Burcă despre jocul echipei

Mai vin doi jucători! Ce spune Burcă despre jocul echipei

Dinamo a cedat în fața celor de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, 0-2, în etapa cu numărul trei din Liga 2. A fost al doilea eșec la rând pentru ”câini”.

La finalul jocului, Ovidiu Burcă (42 de ani), antrenorul lui Dinamo, s-a arătat dezamăgit de rezultat, însă a scos în evidență lucrurile bune pe care le-a văzut la echipa sa.

”Am pierdut cu 0-2, dar eu cred că am făcut un meci destul de bun, cel puțin până am luat primul gol. Încerc să formez o echipă cu un stil dominant, dar nu e ușor. Unii jucători s-au pregătit doar o săptămână-două. Cred că vom arăta cu totul altfel. Am nevoie de 6-8 săptămâni să creez o echipă așa cum îmi doresc.

E o înfrângere dureroasă, dar s-au văzut destule lucruri bune. Din păcate, nu am timp. Ca să poți să construiești o echipă, trebuie să învățăm să pierdem, în primul rând. Am văzut multe lucruri bune, e foarte greu când pierzi, eu cred că echipa are potențial. Cred că mai sunt discuții pentru doi jucători, vor veni săptămâna viitoare.

E de lucrat în toate compartimentele, dar nu pot eu să repar toată mizeria făcută în ultimii doi ani. Asta e, mi-am asumat. Simt că jucătorii încearcă să joace de o anumită manieră, așa cum trebuie la Dinamo. Dinamo trebuie să aibă controlul jocului. Suporterii, săracii, vin după noi, ne susțin. Și-au pierdut și ei răbdarea, dar asta e situația”, a declarat Ovidiu Burcă.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

78,000FaniÎmi place
12,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare