Dinamo vine după un egal obținut pe final de meci la Craiova, partidă în care din nou Alex Pop a fost decisiv, reușind să marcheze.
Atacantul a fost destul de contestat după transferul la Dinamo, principalul reproș fiind lipsa de eficiență în fața porții. Venit de la Oțelul Galați, Pop nu a reușit să înscrie în primele luni în tricoul alb-roșu. Prima reușită a venit abia în meciul cu Universitatea Cluj, când a adus victoria cu un gol marcat în ultimul minut, un succes extrem de important pentru echipa noastră. Acum, a înscris din nou, de această dată un gol care a adus un punct prețios în poate cea mai grea deplasare a sezonului, pe terenul liderului.
Deși a devenit eficient, marcând goluri decisive, Pop a jucat destul de puțin în ultimele meciuri. Dacă la începutul sezonului a fost titular în câteva partide, odată cu integrarea lui Karamoko și revenirea lui Perica, minutele sale s-au redus considerabil. În ultimele cinci etape, a bifat doar 13 minute cu Universitatea Cluj, 16 cu Hermannstadt, 8 cu Petrolul, a fost rezervă neutilizată cu Farul, iar cu Craiova a intrat din nou pentru 16 minute.
Totuși, având în vedere că Perica este departe de forma optimă și nu poate juca mai mult de o repriză, iar Karamoko nu este un marcator constant, poate ar fi momentul ca Alex Pop să primească mai multe minute. Cu siguranță moralul său este ridicat, iar acest lucru se reflectă și în evoluțiile din teren.
Statistici:
Alex Pop: 335 de minute jucate, 2 goluri marcate
Karamoko: 709 minute jucate, 2 goluri marcate
Perica: 113 minute jucate, 0 goluri