Mai mult decât o victorie: Cronica unei seri speciale

Credit foto: dinamo1948.club

Dinamo s-a impus în deplasare, în Giulești, scor 1-0, după golul marcat de Karamoko.

Au trecut ceva ani de când nu am mai vorbit despre o victorie a lui Dinamo în Giulești. Mai exact, 12 ani de la precedentul succes. Sigur, trebuie precizat că au existat și ani buni în care cele două echipe nu s-au întâlnit, însă știm foarte bine că, odată cu revenirea ambelor formații în prima ligă, Rapid ne-a dominat în confruntările directe.

Lucrurile par să se schimbe. Iar acum a venit un succes mult dorit și mult așteptat.

Nu este vorba doar despre confruntarea cu Rapid. Vorbim despre o victorie uriașă obținută în deplasare, capitol care nu a reprezentat neapărat un atu pentru Dinamo în trecutul recent. Chiar ieri, la Matinal, spuneam că ne lipsește o asemenea victorie într-un derby jucat în deplasare. În ultimii doi ani, chiar dacă am ajuns în play-off, singura echipă importantă pe care am reușit să o învingem în deplasare a fost Universitatea Cluj. În rest, nu ne-am impus în postura de oaspeți în confruntările cu FCSB, Rapid, Craiova sau CFR.

Acum, succesul a venit. Și a fost unul savuros.

Da, am și suferit pentru a obține cele trei puncte. Alaa Bellaarouch a trebuit să fie într-o zi foarte bună, dar exact despre asta vorbeam și înainte. Dacă anul trecut Epassy nu ne-a salvat neapărat victorii, acum avem un portar care își face excelent treaba și confirmă startul foarte bun de sezon. La fel cum îl confirmă și echipa.

Dinamo a ratat prima etapă, dar acum suntem în plin elan. Avem 10 puncte acumulate în precedentele patru etape și suntem în creștere atât ca nivel de joc, cât și din punct de vedere defensiv. Avem două meciuri consecutive fără gol primit în campionat, ceea ce este excelent pentru o echipă al cărei mare semn de întrebare, cel puțin pe hârtie, părea să fie apărarea.

Dinamo a primit doar trei goluri în primele cinci etape, iar trendul este unul cât se poate de încurajator.

Este și o primă poziție temporară în clasament, care nu poate decât să ne bucure. Speram să vedem Dinamo acolo la un moment dat, poate mai spre toamnă, însă această clasare a venit mai repede decât mă așteptam. Este o altă confirmare a muncii depuse de Nuno Campos, care, în doar două luni, a reușit să își impună filosofia.

Este mai mult decât o victorie pentru că generează și mai multă emulație în jurul echipei. Încrederea este la cote maxime, iar Dinamo se poate gândi fără niciun fel de reținere la performanță, la primele locuri, la trofee. Nu are de ce să privească mai jos de atât.

Jocul confirmă această dorință și nu mai vorbim doar despre speranțe, ci despre o realitate pe care o vedem pe teren.

O echipă puternică nu este formată din doar 11 jucători. Dinamo are o bancă lungă, iar ieri tocmai banca a decis meciul. Și vom sta și mai bine în perioada următoare. Hintsa demonstrează că ne-am înșelat amarnic în privința lui. Este total diferit față de ceea ce am văzut în primele trei etape și începe să arate ca un potențial titular. Karamoko a revenit în forță, cu un gol decisiv, iar un Karamoko în formă, la cât de înzestrat este din punct de vedere tehnic și fizic, poate face diferența în SuperLiga.

Sunt convins că Nuno Campos își dorește să aibă permanent asemenea bătăi de cap. Și să tot aibă parte de ele.

A fost o perioadă de tranziție discutată și contestată în anumite momente, dar ceea ce arată Dinamo acum și ceea ce se pregătește în continuare demonstrează că suntem pe drumul cel bun. Drumul către top. Nu putem fi decât bucuroși că am trăit o asemenea seară. Trebuie să le mulțumim băieților pentru bucuria acestui succes, iar noi, câinii, trebuie să îl savurăm.

Pentru că, în fond, este mai mult decât o victorie!