La Dinamo continua seria despartirilor si dupa meciul cu Astra vom mai auzi si alte nume de fotbalisti care vor parasi echipa, unii pe care ii vrem plecati de multa vreme, altii la care poate nu ne-am astepta.
Ieri s-a reziliat contractul lui Sergiu Popovici, fundasul stanga adus la cererea expresa a lui Florin Bratu, dar care a fost un esec lamentabil. Dar pe seara s-a confirmat si faptul ca Andrei Tircoveanu va pleca de la Dinamo. Unul a petrecut 6 luni la Dinamo, Tircoveanu a stat mai bine de 15 ani la clubul in care visa sa scrie istorie.
Un jucator pe care il urmaresc de mai bine de 4 ani de zile, prima data cand l-am urmarit la lucru pe tanarul mijlocas central a fost pe vremea cand facea pasul catre echipa secunda si eram impresionat de viziunea lui de joc, de modul in care paseaza si simte jocul. Un tanar talentat, pe care Dinamo nu l-a respectat atat cat ar fi trebuit.
Spun asta cu toata raspunderea, pentru ca el a fost unul dintre jucatorii care nu a primit sanse, atat cat ar fi trebuit. Nu acum, dar daca mergem in trecut, o sa vedem ca s-a gresit in cazul lui. Ori ca a fost pastrat, doar pentru a juca la echipa secunda, ori pentru ca nu a fost cedat pentru a prinde experienta, sub forma de imprumut. A debutat la Dinamo in ultima etapa a sezonului 2013/2014 si lumea il vedea pentru prima data la lucru pe Tircoveanu. Foarte tanar, dar un nume care promitea, mai ales ca la juniori obtinea trofee peste trofee. Sezonul viitor nu a evoluat deloc, dar a jucat pentru echipa secunda si la echipa U19.
In sezonul 2015/2016, Rednic il folosea titular intr-o partida cu Petrolul, la finalul careia Dinamo chiar ajungea pe primul loc si viitorul parea stralucitor pentru Tircoveanu, mai ales ca evoluase bine. Ulterior a mai evoluat doar 45 de minute in Cupa Romaniei si disparea de tot din peisaj, in iarna mergea la Gaz Metan pentru sase luni sub comanda lui Cristi Pustai. O prima experienta departe de Dinamo si reusea cu mediesenii promovarea in prima liga. In mod ciudat, s-a refuzat o oferta din Polonia pentru Andrei, din informatiile noastre, Lech Poznan se interesa atunci de el si erau dispusi polonezii sa ofere 500 000, oferta refuzata de Dinamo.
Revenea la Dinamo si aici s-a facut o mare eroare. Ioan Andone a decis ca o parte din tineri sa fie pastrati la Dinamo, sa evolueze mai degraba la echipa secunda, decat sa mearga sub forma de imprumut in primele doua ligi. A fost un sezon pierdut pentru Andrei, deoarece Andone nu l-a folosit aproape deloc, desi se lauda ca el l-a laudat. A impresionat in duelul dintre DInamo I si Dinamo II din Cupa Romaniei, o palma data pentru ca nu primea sanse.
Cred ca a inceput sa acumuleze si frustrari, sanse nu a primit nici din partea lui Contra, a mers apoi imprumut la Medias in sezonul trecut, a evoluat destul de bine, a fost accidentat cateva luni, dar a strans 27 de prezente in tricoul mediesenilor, mult peste ceea ce reusise la Dinamo. O alta eroare s-a facut in vara, cand a fost pastrat, dar de abia la finalul lunii august s-a decis ca poate sa plece, dar in conditiile dictate de club. O clauza din contractul lui Tircoveanu face ca el sa fi putut pleca liber la vara. Nici nu l-am folosit, nici nu l-am dat. Alte 6 luni pierdute.
Astfel, el pleaca acum intr-un moment in care mai poate beneficia de regula U21 pentru inca 6 luni de zile, cu siguranta va avea oferte din prima liga, se discuta despre interesul unor echipe precum Chiajna sau Viitorul. Decat sa ne fi batut joc de el, sa il fi tinut aici, fara sa joace, mai bine sa plece in alta parte, sa le dea o palma pe viitor celor care nu au crezut in el. Ma amuza putin faptul ca multi spun ca nu are valoare, dar saracul cand sa fi aratat ca are sau nu, cand el nu a jucat. De acum inainte, depinde doar de el sa demonstreze ca are valoare si Dinamo sa regrete, ori cine stie, pe viitor chiar sa revina aici si chiar sa fie folosit.
Mesajul lui la despartire, este cel al unui dinamovist veritabil, care a crescut aici in curtea lui Dinamo, care spera pe viitor sa se intoarca la clubul la care visa inca de mic copil sa faca performanta
„In mod oficial, “aventura” mea la Dinamo s-a încheiat. Nu știu dacă sunt fericit sau trist, sentimentele sunt amestecate. Au fost 15 ani pe care i-am dedicat in totalitate acestui club. Cu bune, rele, cu realizări dar și cu eșecuri, filmul carierei mele la Dinamo s-a derulat mult prea rapid in ultima vreme. Motivul? Încă îl caut și eu.
Este mult prea târziu pentru regrete. Plec cu capul sus. Cu amintiri pe care nu le voi uita, cu atmosfera, cu fanii dinamoviști și cu speranța că mă voi întoarce într-un alt moment al vieții, iar numele meu v-a fi adăugat pe lista jucătorilor care au scris istoria clubului Dinamo. Oriunde mă va duce viața, voi continua să joc cu pasiune, cu suflet și dăruire pentru a demonstra ca nu sunt doar un nume in plus pe o lista, ci dragostea mea pentru fotbal se remarca prin stilul meu de joc. Cine ma cunoaște știe ca asta a fost dorința mea din totdeauna și nu ma voi lasă învins de cuvinte aruncate de oameni care nu stiu sa aprecieze adevăratele valori.
-locul 1 juniori D 2011-2012
-locul 1 juniori C 2012-2013
-locul 1 juniori B 2013-2014
-locul 2 juniori A 2015-2016
-peste 40 de meciuri la echipele naționale de juniori
-Cupa Ligii 2017.
Acestea sunt lucrurile mărunte pe care le am făcut pentru Dinamo, alături de colegii mei, și care au fost trecute cu vederea prea ușor.
Fanilor dinamoviști le mulțumesc pentru tot sprijinul de care am avut parte in toți acești ani și pentru emoțiile pe care le am simțit împreuna la fiecare meci, fiecare coregrafie și fiecare cântec cântat împreuna pentru Dinamo.
Toți anii dedicați complet lui Dinamo, sper sa va fie răsplătiți înzecit și sa nu va pierdeti niciodată entuziasmul și speranța cu care faceți spectacol de fiecare data. Dinamo sunteți voi, sa fiți conștienți de asta in fiecare clipa. Voi faceți Dinamo sa fie ce este și fără voi n ar mai fi existat de mult.
Le mulțumesc pe aceasta cale tuturor colegilor și prietenilor mei de la Dinamo si le doresc sa ajungă acolo unde își doresc.” Andrei Tircoveanu