AcasăStiri DinamoMagaye crede în înscenare și se victimizează

Magaye crede în înscenare și se victimizează

Deja este un fapt cunoscut, Magaye Gueye a fost testat pozitiv pentru consum de cocaină la testarea efectuată în pauza meciului dintre Dinamo și Fcsb, din optimile de finală ale Cupei României.

Cei din club au avut o discuție cu Magaye, pe care l-au informat despre ceea ce s-a întâmplat, iar jucătorul senegalez a fost șocat la auzul veștii:

„Magaye e în stare de șoc. Când l-am sunat, nu urmărise presa, era buimac. Nu cred că juca teatru, mi-a zis că de la mine află. Nu-i venea să creadă. L-am întrebat. Mi-a zis că a fost la un party, dar că el nu a luat nimic. Acum, nu știu ce să zic… Mai sunt unii care-și pun cenușă în cap, «aoleu, sunt fraier, am făcut-o!», dar el era șocat, surprins. 

Chestia asta de acum, orice ai spune, afectează toată echipa: e deja o mare problemă în plus! Zicea că poate i s-a înscenat. De aceea vom face o anchetă internă, trebui să știm ce a făcut. Nu-l răstignim, dar vom vedea căile pe care vom merge. Nu vom avea milă. A fost multă indulgență, nu mai e nimeni dispus să ierte. Nu mai primează decât imaginea clubului”, a declarat Mario Nicolae, pentru GSP.ro.

„Cum să ne dăm seama? La nivel de club, totul a funcționat perfect. Venea la antrenament, se pregătea exemplar, dar nu totul e cum pare. El nu mai face parte din programul echipei. El avea atitudine bună. De unde să-ți dai seama că a luat ce-a luat?! Nu e ca și cum ar fi venit băut și mirosea a alcool.”  Mario Nicolae, manager Dinamo

REACTIA LUI JERRY GANE: “Mă crezi că n-am știut ce să-i zic doctorului la telefon când m-a sunat să-mi spună? Am rămas mut minute bune. Fix asta ne mai lipsea nouă, la Dinamo, în această perioadă. Nu era de ajuns ce probleme avem, cu ce ne confruntăm. Efectiv am fost în transă până când m-a liniștit doctorul fiindcă m-am gândit că o să pierdem meciul cu Steaua din Cupă!

Dar e un caz izolat și nu se pune problema să pierdem meciul, calificarea sau să avem de suferit noi, ca echipă. Dacă i-ar fi fost descoperite și alte substanțe dopante, în afară de cocaină, atunci da, poate s-ar fi extins ancheta și asupra restului lotului. În plus, au mai fost testați atunci alți doi jucători, Fabbrini și Steliano Filip și ei au fost în regulă.

Se antrena normal, nu pot să spun că erau ceva extraordinar, mai ales la fizicul lui, la kilogramele lui, dar chiar nu m-a făcut prin modul în care se antrena să-l bănuiesc că ar fi capabil de așa ceva. Nu mai vreau să mai vorbesc cu el vreodată. Să nu-l mai văd!

Ce să mai am eu de discutat cu el când a făcut așa ceva? E incredibil, chiar nu-mi vine să cred! A venit vestea asta ca o bombă! Dar va trebui să răspundă pentru ce a făcut. Atunci când semnezi un contract, îți asumi niște clauze, îți asumi o anumită responsabilitate. Nu se poate să faci așa ceva de capul tău. Probabil că i se va rezilia unilateral contractul.” a spus pentru Jerry Gane pentru Gazeta Sporturilor.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare