Florin Bratu a fost și el în cărți pentru a reveni la Dinamo,fiind o variantă pentru înlocuirea lui Jerry Gane.
Bratu a fost contactat, însă până la urmă s-a mers pe varianta Gigi Multescu, care are încă o dată misiunea de a salva clubul. Bratu, ultima dată la Chiajna din liga secundă, a spus că va veni și momentul în care el va fi din nou pe banca lui Dinamo și îi urează succes lui Multescu:
„Nu sunt dezamăgit, cum să fiu dezamăgit? Îmi doream, bineînțeles, să muncesc, să ajut, dar au ales un antrenor cu experiență, care a mai ajutat-o pe Dinamo în nenumărate rânduri. Acum, sper să aibă energia necesară să o scoată la liman. Le mulțumesc că s-au gândit la mine, vom vedea ce se va întâmpla pe viitor. Cu siguranță, mă voi întoarce acolo.
Am spus că sunt dispus să preiau echipa, dar le-am spus să ne întâlnim să lămuril lucrurile. Mi-au spus că revin cu un telefon dimineață și l-au numit pe Gigi Mulțescu.
De câțiva ani, situația la Dinamo e cam la fel. În urmă cu trei ani, am luat echipa cam în aceeași situație și am câștigat play-out-ul, cu foarte mulți jucători tineri. Nu mi-e frică de muncă, de provocări. Este ceea ce vreau să fac.
Acum, trebuie să acționezi rapid. E foarte greu să lucrezi tactic. Trebuie prospețime fizică și mentală, foarte multe discuții cu jucătorii”, a spus Florin Bratu, la ProSport Live.
„Câinii” și-au aflat adversara din semifinalele Cupei României și vor întâlni Astra Giurgiu, în dublă manșă. Întrebat despre șansele pe care le are Dinamo în drumul către finala competiției, Florin Bratu a răspuns încrezător: „Are foarte mari șanse. Cred în Dinamo, normal”.
Încă un prag important atins de DDB! Mesaj referitor la 18 martie
“CÂINILOR, SUNTEM TOT MAI APROAPE DE SALVAREA CLUBULUI!
De la o datorie atât de mare, de 1.200.000€, am reușit să coborâm sub jumătate și am ajuns astăzi la 550.000€.
Nu e ușor să ne împărțim între atâtea greutăți, să luptăm pe atâtea fronturi. Uneori putem da și rateuri. Știm că se sparg toate în capul nostru, chiar și atunci când ratează un jucător, sau când se dă penalty în loc de fault în atac.
Salariile sunt plătite pe luna ianuarie. Am plătit și ratele la zi către ANAF. Sumele de mai sus reprezintă datorii rezultate din litigii cu foștii jucători. Datorii făcute de cei care au încercat falimentarea clubului. Niște impostori care n-au luat în calcul că se pun cu CÂINII. Dar le promitem că LE VA FI GREU CU NOI.
VOR FUGI, DAR NU SE VOR PUTEA ASCUNDE, VOM FI PE URMELE LOR ORIUNDE!
Avem câteva lucruri simple de făcut în următoarea perioadă:
1. JOI LA ORA 09:00 NE VOM APĂRA CLUBUL ȘI ISTORIA! Și-au anunțat prezența foarte mulți suporteri din Capitală și din alte județe. Cei care vor veni, sunt rugați să respecte regulile de distanțare, să fie îmbrăcați ca de oraș, nu ca pentru stadion!
De restul ne ocupăm noi. Vom avea oameni peste tot în București și în jurul Bucureștiului.
Locul de întâlnire este acesta: Secția Comercială a Tribunalului București, exact în spatele stației de metrou Semănătoarea. Adresa este: Splaiul Independenței 319L
2. Trebuie să continuăm comenzile pentru tricouri! S-au strâns aproape 120.000€ până acum. Este o sumă foarte importantă care va conta mult.
3. Trebuie să continuăm să luăm bilete la Meciul Salvării!
S-au strâns până acum peste 52.000€. Aproape cât un sold out pe Arena Națională. S-au dat aproape toate bilete de 100 de lei. Biletele se găsesc aici: www.bilete.ro”