AcasăStiri Dinamo,,Mă așteptam la alt comportament, când semeni vânt, nu poți culege decât...

,,Mă așteptam la alt comportament, când semeni vânt, nu poți culege decât furtună”

Dinamo a pierdut și ultimul meci din 2021, iar echipa noastră termină anul pe locul 15, loc direct retrogradabil.

Legendă dinamovistă, Cornel Dinu, a analizat prestația echipei în meciul cu Farul și a criticat doi jucători dinamoviști, dar și pe Mircea Rednic:

„Suport cu stoicism și cu niște coșmaruri. Este un film de groază pentru Dinamo. Tot o ciudățenie care depășește simțul măsurii este că în acest sezon au fost folosiți 36 de jucători. Nu mai poți înțelege nimic. Totul are o explicație, nu s-a ajuns aici întâmplător. A fost un întreg calambur de schimbări din care nu înțelegi absolut nimic.

Astăzi a jucat cu doi fundași centrali care cred că nu erau nici copii de mingi pe vremea noastră. Mă refer la săracul Giafer și la Popa”, a spus Cornel Dinu, la Telekom Sport.

,,Mă așteptam la alt comportament și din partea lui Rednic. Ați auzit vreodată un antrenor, în toată lumea, să vină și să își critice un jucător după meci? Când semeni vânt, nu poți culege decât furtună. E nevoie de discreție. Discuți cu ei în parte, nu îi expui public” a mai spus Cornel Dinu

MIRCEA REDNIC: „Nu mi se pare corect ca unui apărător de la Dinamo să îi strecori mingea printre picioare. La Dinamo nu se poate așa ceva. Sunt obligat să schimb și voi schimba. De-acum sunt răspunzător 100%! Ai 5.000 pe lună, n-ai jucat la Iași, vii la Dinamo și te ridiculizează Ganea. A ieșit în repriza a doua pentru că spunea că nu mai are aer, a intrat răcit”.

Am avut și probleme cu portarii, probleme mari cu fundașii centrali. Am fundași de 8.000 de euro.. ăla trebuie să fie fundaș de fundaș! O să rămână doar vreo doi fundași centrali

Am 4 atacanți, un singur gol au dat, Ivanosvki, și ăla din penalty, care nu se pune. O să plece mulți jucători. Suntem 40… Vor rămâne în jur de 18, pleacă 14

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

78,000FaniÎmi place
12,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare