Gabi Răduță a fost prezent la meciul dintre Progresul Spartac și Dinamo București.
Au apărut informații conform cărora fostul șef al CCJ ar putea reveni în Ștefan cel Mare. Însă, din informațiile RD1948, nu a fost nicio propunere pentru Răduță. Acesta nu ar spune nu unei reveniri la Dinamo, mai ales că sunt o serie de jucători crescuți în Academie, care au fost în teren joi seară:
„Mi-a plăcut ceea ce am văzut la meci. Am avut în teren 7 copii crescuți în academie, plus alți 5 pe bancă. Am revenit pe stadion la un meci al lui Dinamo după o pauză de trei ani. Copiii crescuți de noi în academie au devenit bărbați.
Între timp, Oncescu, Giafer, Țone, Amzăr, Bordușanu, Dudea, Bani, Crețu, Florescu, Borcea, momentan accidentat din păcate, au crescut. Suporterii fantastici! În număr foarte mare pentru Liga 2. Dinamo rămâne un club mare indiferent în ce ligă joacă, păcat că s-a ajuns aici”, a declarat Gabi Răduță pentru GSP.ro.
„Ca și un semn, în timpul meciului m-a sunat Mister Dinu. A fost ceva sentimental fantastic, el nu trebuia și nu trebuie să lipsească din deciziile luate de clubul Dinamo. Recent a împlinit 74 de ani și îi doresc la mulți ani.
M-am întâlnit cu copii și cu oameni dragi din anturajul clubului, după mult timp, a fost un sentiment foarte plăcut și m-am simțit de parcă n-aș fi plecat niciodată. Este un sentiment pe care îl simți doar dacă ești implicat direct”, a mai declarat Răduță.