Dinamo a terminat meciul cu Botoșani în inferioritate numerică, după ce Raul Oprut a primit cartonaș roșu în prelungirile partidei.
Al doilea avertisment a venit în minutul 90+6, pentru un fault dur în jumătatea adversă. Opruț a intrat prin alunecare și l-a luat pe sus pe Florescu, iar Vădana i-a arătat al doilea galben, implicit cartonașul roșu. Jucătorul lui Dinamo s-a simțit neîndreptățit și crede că arbitrul „m-a așteptat să greșesc”.
„M-a deranjat pentru că am avut niște discuții cu el, iar el m-a așteptat și la primul fault mi-a dat galben. Iar la al doilea am alunecat, nu am vrut să îl lovesc, m-a dus din instinct. M-a așteptat. Am avut o discuție mai aprinsă cu arbitrul. Dar asta ar trebui să treacă, nu să mă aștepți și la primul fault să iau galben.
Am avut foarte mulți accidentați, e normal să mai vină și suspendări. Nu e plăcut, dar se întâmplă, sperăm să trecem cu brio peste această perioadă. Noi nu vânăm adversarii, se mai întâmplă să luăm cartonașe galbene”, a declarat Raul Opruț la Prima Sport 1.
Mesajul lui Dennis dupa egalul cu Botosani! ,,Greşeli personale”
„Am pierdut două puncte astăzi. La 2-0 trebuia să ţinem de minge. Golurile au venit din greşeli personale, trebuia să gestionăm mai bine. Chiar şi cu cele două puncte din seara asta, mă bucur că nu am pierdut. Mergem la Constanţa să luăm cele 3 puncte. Mă bucur că am dat gol, sunt supărat că am făcut egal„, a spus Dennis Politic după Dinamo – FC Botoşani 2-2.
„Am început bine jocul, cred că am meritat să conducem cu 1-0. Nu am început prea bine repriza a doua, am făcut câteva greşeli. Trebuie să fim mul mai inteligenţi când avem 2-0 şi jucăm acasă. Am pierdut două puncte importante. Trebuie să analizăm ce s-a întâmplat.
Terenul e foarte dur, avem tot felul de probleme după ce jucăm aici. Selmani a avut ceva probleme şi de aceea a fost schimbat. Terenul acesta nu este o suprafaţă de fotbal, nu este bine pentru jucători. Sper să jucăm mai multe meciuri pe Arena Naţională. Nu vorbesc despre arbitraj. Trebuie să analizăm jocul nostru”, a spus Zeljko Kopic.