Cei de la CSU Craiova au criticat faptul ca programarile facute de LPF si televiziuni dezavantajeaza clubul oltean.
![]()
Prin raspunsul oferit de LPF, acestia recunosc indirect faptul ca DINAMO este echipa cea mai dezavantajata de programari, fiind echipa care a evoluat cel mai des in afara zilelor de week-end. Mai jos aveti raspunsul oferit de LPF pe pagina oficiala de facebook:
Referitor la nemultumirile clubului U Craiova 1948, manifestate in cadrul ultimei Adunari Generale a LPF, precum si in spatiul public, Liga Profesionista de Fotbal tine sa precizeze:
1. Clubul U Craiova 1948 nu a fost deloc defavorizat de catre LPF si partenerii media in ceea ce priveste orele si zilele de disputare ale meciurilor de pe teren propriu. Astfel, la Craiova s-a jucat un singur meci luni, de la ora 21.00, in actualul sezon competitional, cel din ziua de 20 august 2018, cu Concordia Chiajna.
2. Clubul U Craiova 1948 a jucat pana acum, in sezonul 2018-2019, de cinci ori duminica, de doua ori sambata, de patru ori luni, o data miercuri si o singura data vineri.
3. Cat despre orele la care au fost programate meciurile de pe teren propriu, situatia este urmatoarea: s-a jucat de cinci ori de la ora 21.00, de doua ori de la ora 20.30, de trei ori de la ora 20.00, de doua ori de la ora 18.00, o data de la ora 17.00.
4. Statistic vorbind, din 13 meciuri jucate acasa, sase, adica 46 la suta, au fost programate la ora ceruta de clubul U Craiova 1948. Daca s-ar elimina cele doua jocuri de la ora 21.00, programate in sezonul de vara, in zile extrem de calduroase, cand a fost facut totul in favoarea spectatorilor, atunci procentul ar creste la 55 la suta.
5. Referitor la meciurile disputate de U Craiova 1948 in deplasare, aceasta a jucat doar de doua ori intr-o zi de luni si de patru ori vinerea.
6. Prin comparatie, un brand la fel de puternic in fotbalul romanesc, FC Dinamo Bucuresti, a jucat in sezonul 2018-2019, luand in calcul toate etapele disputate in sezonul regulat (acasa si in deplasare), precum si cele jucate sau programate deja in play out, inclusiv meciul Dunarea Calarasi – Dinamo din 4 mai 2019, de noua ori vinerea (U Craiova 1948 doar o data!), de opt ori lunea (U Craiova 1948 doar o data!), iar orele de disputare au fost: de 17 ori ora 21.00, o data chiar 21.30, de trei ori ora 20.30, o data la ora 14.00 etc.
Credem ca toate aceste date demonstreaza ca U Craiova 1948 nu a fost dezavantajata din punctul de vedere al programarilor. Fara sa mai cautam si sa mai oferim exemple cu alte echipe din Liga 1 Betano, care au avut un program cel putin asemanator.
In incheiere, Liga Profesionista de Fotbal isi exprima regretul ca nu toti membrii ei au decis sa aleaga o cale comuna, in beneficiul fiecaruia si, mai ales, in beneficiul comun al fotbalului.”



