Dinamo este în luptă pentru ridicarea interdicției la transferuri, dar mai sunt și alte litigii deschise împotriva clubului.
Decizia FIFA a fost una nefavorabilă, astfel că Dinamo este în luptă contracronometru pentru ridicarea interdicției la transferuri, care poate fi rezolvată doar prin achitarea sumelor restante. Au început să fie efectuate plăti. Raul Albentosa a confirmat faptul că și-a primit banii restanți în această dimineață:
,,Da, m-au sunat cei de la Dinamo și astăzi dimineața am primit banii, am semnat, au terminat cu mine. Ei vor să termine mai repede cu datoriile și să își rezolve problema cu transferurile. În ceea ce mă privește, nu era vorba de o sumă mare, dar, totuși, știi, sunt bani munciți.
Ok, am jucat în prima ligă spaniolă, dar ăsta e job-ul meu. Sunt bani munciți de mine și, evident, toată lumea muncește pentru bani. Eu nu vreau să creez probleme clubului Dinamo, știu situația actuală cu FIFA, cu transferurile. Ca să înțelegi, când am încheiat contractul, în 2021, trebuia să primesc două salarii restante, dar și bonusul din acel sezon pentru salvarea de la retrogradare. Bine, aveam și un bonus pentru goluri marcate, dar am punctat o dată. Mai aveam de primit acest bonus, atât. Cum l-am primit, am semnat actele și au rezolvat cu mine.”, a declarat Raul Albentosa pentru Prosport.
Dinamo are de rezolvat cu Adam Nemec, Ante Puljic, Joseph Akpala, Desire Azankpo și Janusz Gol. Din informațiile noastre, în urma deciziei FIFA mai este nevoie de achitarea a 4 sume din cele 5, a fost admisă cererea clubului pentru unul din cei 5. Sperăm să avem parte de vești cât mai bune în privința ridicării interdicției.
Un alt litigiu rezolvat este cel al fostului antrenor, Dusan Uhrin. Dusan Uhrin a depus cerere de intrare in faliment a clubului pentru ca nu si-a primit doua salarii restante. Conform GSP, situatia a fost rezolvata in urma cu cateva zile.
Conducerea formației din Ștefan cel Mare a stins litigiul cu fostul antrenor Dusan Uhrin jr. Pe 30 iunie 2023, Dinamo i-a achitat tehncianului ceh datoria de 12.800 de euro, sumă aferentă salariilor restante din lunile mai și iunie 2022. Ca atare, Uhrin își va retrage cererea depusă în februarie 2023 la Tribunalul București pentru deschiderea procedurii de faliment împotriva lui Dinamo.