Dinamo a revenit imediat după golul egalizator și a demonstrat că nu mai este echipa care se prăbușește la primul obstacol.
Dinamo ne arată pe zi ce trece că se află într-o creștere evidentă. Meciul de aseară a fost, cumva, o continuare firească a ceea ce am văzut atât în perioada de pregătire, cât și în primul meci din 2026, contra Universității Cluj.
Posesie, progresie, intensitate, energie, dorință, realizări — acestea au fost atributele partidei de aseară, un meci pe care l-am dominat în totalitate și care a fost încununat de două execuții fabuloase ale lui Raul Opruț.
Ingredientul care a făcut însă diferența, ieri, pe stadionul din Sibiu, a fost reacția imediată. Alb-roșiii lui Kopic au primit un gol venit din nimic, după o degajare a lui Căbuz și o gafă atipică a lui Boateng.
În anii precedenți, un asemenea gol primit întâmplător, în deplasare, în fața unei echipe disperate să obțină măcar un punct, ar fi însemnat un recul în jocul nostru și, foarte probabil, puncte pierdute. Aseară însă, dinamoviștii nu au cedat. Au urcat din nou liniile, s-au dus peste adversar și a venit cea de-a doua superexecuție a lui Opruț.
Două meciuri, două victorii în 2026, start perfect de an, iar cu 44 de puncte suntem, în proporție de 99%, în play-off și, momentan, pe primul loc al SuperLigii.
O altă surpriză majoră a fost Raul Opruț. În ultima săptămână am vorbit mult despre faptul că avem jucători care, prin execuții speciale, pot decide singuri soarta unui meci, iar în această categorie i-am inclus pe Cîrjan, Karamoko, Soro și Musi. Ieri însă, meciul a fost câștigat prin realizările unui Raul Opruț aflat într-o zi de grație.
Bun venit pe lista „specialilor”, Raul.
HAI DINAMO!



