Personal, cand aud de liste, inevitabil ma duc cu gandul la Angelache si celebrele lui liste de jucatori. Privind in urma, este putin tragi-comic ce se intampla atunci la Dinamo, ca din listele acelea, noi aduceam intotdeauna ce era mai slab si neatractiv de pe piata. Cu Andone cred ca lucrurile vor sta diferit, pentru ca obiectivul este unul diferit si dorinta de a castiga campionatul, implica faptul ca vom avea nevoie de jucatori de o anumita categorie
Ieri in interventia la Dolcesport, ce am putut urmari si extrage din declaratie, a fost ca va aduce si campioni, mai mult ca sigur. Acum trebuie sa punem in legatura cu ce a spus la conferinta de presa, cand a anuntat ca ar avea nevoie de 2 portari cu experienta si 5 jucatori de camp. Desigur, in functie de plecari, aceasta lista poate suferi modificari. Dar partea buna fata de sezoanele anterioare, este ca in sfarsit avem un nucleu de jucatori de valoare, de unde se poate pleca, chiar nu mai este nevoie de reconstructie de la zero.
Din jucatorii care au contract cu Dinamo deocamdata, ma gandesc ca nu toti vor ramane. Unii pentru ca nu au valoarea necesara sau nu au loc la Dinamo, trebuie sa fie adus un plus de calitate, ori altii care e posibil sa primeasca oferte si sa plece in strainatate, dar de data aceasta pe bani. Aici ma gandesc in special la Filip, care din cate cunosc, i s-a promis ca va fi lasat sa plece la finalul sezonului. Sincer, el este la Dinamo de ceva timp deja, poate ar fi momentul sa schimbe aerul, nu cred ca pastrarea lui pentru inca un sezon ar fi de bun augur pentru vreuna dintre parti. Astfel, atat in flancul stang, cat si in cel drept am fi descoperiti, ar ramane doar Hanca si Olteanum si atunci ai nevoie cu siguranta de dubluri pe acele posturi. In dreapta, Sergiu are nevoie de un concurent serios, care sa fie capabil de titularizare.
La portari este cert, in momentul acesta suntem descoperiti. Cerniauskas nu va mai ramane la Dinamo, nici nu i-a fost facuta o oferta de prelungire, iar el s-ar fi inteles deja cu AEL Limassol. Momentan, avem doi portari in lot, Mutiu si Iustin Popescu ce va reveni dupa imprumutul de la Petrolul. Andone l-a urmarit ieri la lucru pe Iustin si a fost multumit de ce a vazut la tanarul portar. Cu siguranta va mai fi adus cel putin un portar, eu unul ma astept la Stancioiu, daca tot a fost rostit cuvantul „campioni”. Din fericire, in centrul defensivei momentan stam bine, avem jucatori de valoare, care sigur raman la DInamo: Mevjla, Nedelcearu si Marc. Acum ramane de vazut daca va fi gasita o solutie pentru pastrarea lui Puljic, aceasta mi s-ar parea marea lovitura, a fost in 2016 poate cel mai bun jucator, un lider in teren si ar fi un mare pacat sa il ratam, pentru o suma de 150 000 de euro. Desigur, intra in discutie si salariul, dar parca merita fiecare banut acest jucator.
De la mijloc in sus apar problemele. De fapt, acolo au fost si problemele lui Dinamo in play-off. Jucatorii din fata nu au adus un plus de calitate, care sa faca diferenta in momentele dificile. Romario nu a fost ceea ce se astepta de la el, Lazar a avut si prestatii bune, dar a fost si modest in multe partide, inconstanta l-a definit in acest play-off, cand a primit o noua sansa de la Mircea Rednic. Rotariu, Anton si Palic ar fi piloni de baza si acum trebuie completat mijlocul, pentru a fi cu adevarat Dinamo o echipa puternica. Numele aduse in discutie mi se par interesante si demne de Dinamo. In primul rand, cred ca ar fi o mare lovitura pastrarea lui Bicfalvi. Nu doar pentru ceea ce a aratat in acest sezon la noi, cat pentru ce poate arata, calitatea acestui jucator ajuns la maturitate fotbalistica. Deasemenea, Elhamed a demonstrat in timpul petrecut la noi ca poate fi un mijlocas de mare valoare, care patrunde cu mingea la picior in treimea adversa fara probleme, genul de mijlocas cum rar mai vezi in Liga I. Recunosc ca imi place si faptul ca fizic este impunator, am fi cu adevarat o echipa cu talie. Vreau sa aud nume de jucatori de banda rostit mai mult, acolo cred ca suferim cel mai mult. Se vorbeste de Gavrila, ca el ar fi solutia salvatoare. Imi permit sa am rezervele mele de rigoare, cred ca ar trebui sa ne uitam la jucatori cu cifre mult mai consistente. De fapt, cam doi jucatori de banda, acum sa vedem si din jucatorii imprumutati ce reusim sa pastram. Cred ca primul care merita pastrat este Tarcoveanu, dintre cei tineri.
In atac, este o necunoscuta in acest moment, practic avem doi atacanti, teoretic doar unul, a carui situatie nu prea o cunoastem. Gnohere mai mult ca sigur va pleca de la Dinamo, daca nu se schimba ceva substantial, sa ne gandim ca si vestiarul este suparat pe el, dupa episodul cu petrecutul in club. Marcel Essombe nu a mai dat randament in partea a doua a sezonului, nu stiu ce s-a intamplat cu el, desi calitati are, nu cred ca ar trebui renuntat prea usor la el. Acum cred ca Dinamo mai are nevoie de cel putin un varf, ma gandesc la doi, unul mai experimentat si unul tanar, de perspectiva, ar fi cazul sa mai crestem si noi un atacant. Robert Moldoveanu ar fi fost acela, dar din pacate el se recupereaza dupa o accidentare si nu cred ca va putea fi folosit in curand, trebuie sa intre treptat in joc. Dar fara doar si poate, acel varf NU trebuie sa fie Tucudean, exclus acest lucru.
Urmeaza o vara fierbinte la Dinamo, deocamdata este incalzirea, daca la capitolul plecari nu sunt multe de spus, fiindca in mare lucrurile se cam stiu, poate daca apar anumite surprize, trebuie sa vedem pe cine aducem, va fi important ca jucatorii sa vina cat mai repede posibil si Dinamo sa intre in forta in noul sezon.