Cluj, 21 mai 2022.
‘’Noi suntem Dinamo, noi suntem Dinamo, noi suntem Dinamo…”
Iar torțele se aprind precum făclii din spatele meu, le simt scânteile pe tricoul negru și piele. Dau jos tricoul, îl leg la nas și gură, și continui să încerc să demolez Arena din Cluj cu săriturile pe scaun. Desemnații din brigăzi, majoritatea mai tineri, flutură în aer torțele până își epuizează arsenalul. Apoi se ridică un val de fum și miros inconfundabil de material inflamabil. Și Peluza cântă…
Legea 4 și modificările propuse, referitor la condamnarea cu executare a oricărui suporter care folosește materiale pirotehnice pe stadion, nu este nicidecum o întoarcere în comunism sau dorința ca România să devină stat polițienesc. Este ceva mult mai grav de atât, deși inocent la prima vedere.
Înăsprirea acestor pedepse reprezintă eșecul unui stat preistoric. Da, este eșecul infrastructural al statului, administratorilor și Primăriilor, toți responsabili de Arenele sportive ale țării. Acele locuri în care camerele telefoanelor noastre mobile identifică mai clar fața unui om decât sistemele de camere de supraveghere din incintă. Unde Peluza este cea care ia atitudine împotriva celor care aruncă torțele în teren după utilizare, în timp ce Stewarzii se scobesc în nas și așteaptă cei 100 lei de la finalul meciului. Un stat care de nenumărate ori a ales să pedepsească poporul în loc să recunoască anumite carențe de care dau dovadă.
Căci România are o ciumă aparte. Atunci când statul realizează că nu este suficient de dezvoltat infrastructural încât să creeze un mediu controlat pentru anumite activități care ar trebui desfășurate pe propria răspundere, cum ar fi pyro pe stadioane sau atot-discutatul uz de marijuana în scop recreativ, autoritățile, în cârdășie cu clasa politică, înăsprește pedepsele pentru cei care sunt ‘’prinși’’.
Răspunsul acesta este nociv, iar lipsa de deschidere la un dialog cu liderii de Peluze din țară este îngrijorător. De parcă astea sunt problemele care ne umilesc numele țării. Peluzele de la fotbal, cei care fumează marijuana la ei acasă sau bătrânele care vând legături de leuștean pe stradă (se mai și laudă MAI pe Facebook cu așa ‘’capturi’’. Felicitări, băieți!).
Adevăratele probleme sunt copiii de influenceri sau politicieni care iau viața unor tineri inocenți la volanul unui bolid, clasa politică inexistentă în România, abuzurile asupra drepturilor (teoretic) inalienabile ale cetățenilor și arătatul cu degetul spre alt ‘’baștan’’ atunci când se întâmplă vreo tragedie (ping-pong a la Crevedia).
Legea 4 este încă o dovadă a faptului că România eșuează în ale modernității, iar în loc să forțeze mâna autorităților locale să inoveze modalități de identificare și monitorizare pe stadion a celor care aruncă aceste materiale în teren, punând în pericol meciul și integritatea fizică a jucătorilor, generalizează grosolan printr-o propunere de lege care afectează pe cei responsabili pentru spectacolul pyro din Peluze. Încă o dovadă că pentru România contează să fim consumatori, nu fanatici. Ascultători, nu liberi.
Spectatori de teatru, nu ultrași.
Minți controlate, nu libere.
