Cel mai greu moment din istoria lui Dinamo a trecut, iar clubul a supraviețuit. Suntem mai puternici sau mai slabi după experiența acestui an?
Lecția 1: Despre UNITATE – Doar împreună putem face ca lucrurile să funcționeze.
În mod clar este sezonul în care suporterii au ținut în totalitate clubul pe linia de plutire. Suntem diferiți, avem experiențe și moduri de gândire diferite, ne raportam la Dinamo în funcție de personalitatea noastră. Singuri însă nu am fi reușit să facem nimic pentru că Dinamo să supraviețuiască, dar luptând umăr lângă umăr, misiunea ce părea „imposibilă” a fost îndeplinită.
Lectia 2: Despre încredere– Încrederea este un „bun” extrem de perisabil, suntem oare atenți cui acordăm încrederea?
Este o lecție la care am rămas restanți în acest an. Venirea „spaniolilor” lui Curea, promisiunile făcute fară nici o bază, reacția DDB în momentul în care și-au dat seama că sunt doar niste excroci au generat un val de reproșuri la adresa DDB, a fost momentul în care foarte mulți dinamoviști au pus DDB-ul la stâlpul infamie, au generat un val de reacții împotriva „solicitării de a primii garanții” A fost momentul în care noi, ne-am întors împotriva alor noștri, iar efectul a fost acela că Dinamo a fost oferită pe tavă altor excroci iberici. De ce ne-am întors noi împotriva alor noștri și am acordat credit unor străini? Este cu siguranță o lecție pe care trebuie să o învățam.
Lecția 3: Despre a fi jucător de echipă!
A fost un sezon lung, o lupta grea care a lăsat victime și în rândul nostru. Ne-am certat noi intre noi, am dorit să ne impunem punctul de vedere, am dorit să influențam cumva deciziile luate fară însă a ne asuma responsabilitatea pentru un eventual eșec. Înainte de a fi lider trebuie să fi însă jucător de echipa, să te supui deciziilor luate chiar daca tu personal vezi lucrurile diferit. Este cea mai grea lecție învățată în acest sezon, doar daca tragem cu toții în aceeași direcție și coordonăm pașii pentru interesul lui Dinamo, lucrurile pot merge înainte.
Am învățat împreună multe în acest sezon, știm pe cine să ne bazăm și cine vă întoarce armele împotriva noastră.Au fost dezamagiri personale, avem persoane dragi care ne-au trădat în acest drum, dar am descoperit și mulți oameni minunați care fac totul pentru Dinamo.
Lupta pentru supravituire continuă, sper doar să fim cât mai mulți care să lupte alături de noi pentru ca totul să se transforme în LUPTA PENTRU UN MARE DINAMO!
ÎN VIAȚA ASTA MAI AVEM CEVA DE FĂCUT!
DOAR DINAMO BUCUREȘTI!



