Fostul nostru jucător, Valentin Lazăr a vorbit astăzi la Digisport despre colegul sau de cameră, Sergiu Hanca si dspre Steliano Filip.
„Am fost colegi de cameră. Am avut o luptă cu el la începutul anului, nea Ando nu prea îl băga şi era supărat că nu juca fundaş dreapta, îşi dorea foarte mult să joace acolo. I-am spus prin ce am trecut eu în trei ani la Dinamo şi că el mai are doi ani sau doi ani şi jumătate de contract, o să treacă prin multe, e doar începutul. A înţeles, nu ştiu dacă de la mine sau de la alţii, şi a fost alegerea perfectă a domnului Andone să îl pună mijlocaş dreapta. S-a văzut ce calităţi are, ce poate face acolo. Dovada e că de pe acest post a ajuns să joace şi la naţională„, a declarat Lazăr, în exclusivitate pentru Digi Sport.
Valentin Lazăr crede că şi Steliano Filip poate face pasul rapid spre unul dintre ligile de top ale Europei.
„Îi doresc să ajungă tot într-un campionat puternic din Europa. Important pentru el e să facă pasul cât mai repede, la un moment dat, după foarte mulţi ani la o echipă, începi să te gândeşti la multe, ai impresia că n-ai şansă. Acum poate banderola îl va motiva să joace şi mai bine şi să prindă un transfer„, a mai spus mijlocaşul în vârstă de 27 de ani format de Sportul.