Dinamo a adus în această săptămâna un jucător pentru a întări defensiva care a arătat multe lacune în ultimele săptămâni.
Administratorul special al lui Dinamo, Iuliu Mureșan, spune că Andre Pinto și-a arătat deja clasa la antrenamente, dar că nu poate juca încă deoarece nu este bine pus la punct cu pregătirea fizică. Oficialul clubului din București a rămas impresionat de calitățile portughezului, despre care spune că este genul de jucător tehnic și cu luciditate în timpul meciului.
„A făcut două antrenamente cu noi, a făcut vizita medicală, totul ok. Se vede experiența lui, se vede tehnica, se vede luciditatea! Are așa o siguranță la vârsta lui și pentru că a jucat la un anumit nivel. Îi trebuie și lui o săptămână, două”, a declarat Iuliu Mureșan.
Despre meciul de luni seară: ,,E un meci foarte greu, Craiova are prima șansă, dar avem și noi șansa noastră și cu infuzia de moral pe care am primit-o după calificarea în Cupă, sper să jucăm tot mai bine, echipa joacă din ce în ce mai bine, încep să se lege relațiile de joc, jucătorii aduși pe final de mercato, sunt mai bine fizic. Vom fi și mai bine după pauza pentru echipa națională din octombrie. Cei mai mulți dintre ei sunt în creștere fizică, important este că ei să fie apți fizic.
Urmăresc barometrul suporterilor și este bine, avem o susținere foarte importantă, ne susțin din toate punctele de vedere și le mulțumim!
Andre Pinto va fi prezentat oficial presei cu ocazia conferinței de sâmbătă, care va avea loc la stadionul Dinamo. Acesta a ajuns la clubul din București din postura de jucător liber de contract, după ce FIFA a ridicat interdicția la transferuri.
Din cauza nivelului de pregătire fizică, Andre Pinto nu a făcut deplasarea cu Dinamo pentru meciul cu Ripensia Timișoara, din șaisprezecimile Cupei României, câștigat cu 1-0.
Ce a declarat Mureșan despre situația băncii tehnice: ,,Nu s-au răcit relațiile cu Mircea Rednic”
Dinamo este în căutare de antrenor, însă situația complicată cu Dario Bonetti face imposibilă aducerea unui alt tehnician.
În continuare favorit este Mircea Rednic, însă discuțiile se pot finaliza doar în momentul în care Dario va rezilia cu Dinamo. Mureșan nu este împotriva ideii că Rednic să vină.
Chiar dacă nu a fost chemat la o primă rundă de discuții între Mircea Rednic și Nicolae Badea, Iuliu Mureșan a declarat nu le poartă ranchiună. Acesta a exclus orice formă de conflict cu Mircea Rednic, alături de care a lucrat la CFR Cluj.
Dinamo este într-o situație delicată în campionat, cu doar 6 puncte acumulate în 9 etape, fiind pe locul 15, penultimul. În următoarea etapă, programată luni, 27 septembrie,Dinamo va juca pe terenul celor de la Universitatea Craiova, de la ora 21.
„Avem antrenor cu contract valabil pe Dario Bonetti. Nu pot fi doi antrenori la un club, eventual un antrenor și un director tehnic. Nu e adevărat că azi trebuie să ne întâlnim cu domnul Badea și Mircea Rednic. Cu Mircea Rednic mă pot vedea oricând.
Nu s-au răcit relațiile cu Mircea Rednic. Ne-am întâlnit de mai multe ori. Nu cred. De la câte echipe a plecat Mircea Rednic?! Câți președinți l-au dat afară? Dacă se răcea cu toți, era răcit și acum! O răceală lungă nu e bună.
E o calificare, suntem toți mai optimiști și cu un moral mai bun, e important că am dat gol. Nu am mai dat de vreo 5 etape, mie îmi place mai mult să nu iau gol”, a declarat Iuliu Mureșan, la ProSport Live.