Dinamo are un start bun de sezon.
Cu patru puncte obținute în primele trei etape, în care echipa noastră a întâlnit două echipe în deplasare, din play-offul ediției trecute.
După ce s-a salvat de la retrogradare la baraj, Dinamo are un început promițător de sezon. A pierdut în prima rundă cu CFR Cluj, 2-3, după ce a avut 2-0, a învins Petrolul, 4-1, și a remizat cu Sepsi, 1-1. Iar Ioan Andone, fost jucător și antrenor al „câinilor”, vorbește la superlativ despre tehnicianul croat și despre cum joacă echipa.
„Dinamo e mult mai bine, mult mai bine. Au apărut și mai mulți români în lot, nu însă și în echipa de start. Oricum, știam de campionatul trecut că face treabă bună Kopic. Campionatul trecut a fost caracterizat prin 6-7 meciuri pierdute în minutul 90. Dacă Dinamo rezolvă problema asta, poate să se gândească să termine și în primele 6. Dar sigur, e o chestie de durată. Însă lucrurile sunt mult mai bune decât anul trecut.
Față de anul trecut a apărut un fundaș central mai tânăr, Boateng, a apărut Opruț în stânga, iar Costin joacă mai mult pe partea dreaptă. La mijloc au păstrat ce era bun și a venit și Cîrjan, care e un jucător foarte bun. Are calitate, are inteligență, pasează foarte bine și ajunge la finalizare. Deci au apărut mai multe soluții.
Iar Dinamo înscrie mult în acest start de sezon. A marcat de două ori cu CFR, de 4 ori cu Petrolul și o dată cu Sepsi. Uitați-vă cât marchează echipele care vor în play-off. CFR foarte puțin, FCSB la fel… Eu cred că lucrurile vor arăta mai bine când jucătorii se vor mai acomoda. Cu cât se vor rezolva mai repede problemele, că încă sunt… Dar să ne gândim că au apărut trei jucători noi, din patru. Eu știam că e un antrenor bun Kopic. Se vede că lucrează bine”, a spus Ioan Andone pentru Gazeta Sporturilor.