Se întîmpla cu 33 de ani în urmă. Eram copil și am stat 6 ore în ploaie să văd semifinala cu Liverpool. A fost, cu siguranță, perioada ce a betonat definitiv și iremediabil ceea ce simt pentru Dinamo.
Când ne raportăm la Dinamo, avem borne clare, momente pe care nu le uităm niciodată, meciuri sau faze care ne rămân întipărite pentru vecie în memoria afectivă.
Campania europeană de acum 33 de ani a fost prima, la care am asistat ca și spectator, la meciurile de acasă. Nu îmi aduc aminte totul, nu înțelegeam foarte multe atunci, eram doar un copil care iubea Dinamo și care îi avea ca idoli pe Talnar, Orac sau Augustin.
Meciul care mi-a rămas poate cel mai bine în memorie , din acea perioadă, a fost meciul cu Hamburg. Îmi spunea tata că sunt campioana Europei, că nu avem șanse, dar nu a ezitat să mă ia de mână să mă ducă pe stadion.
Nu îmi amintesc echipa, eram copil și nu știam decât mijlocașii și atacanții ( pe atunci, pentru mine, fundașii erau aia care nu se pricep deloc ). Îmi aduc însă bine aminte nebunia dinainte de meci, faptul că ajungeam pe stadion cu 4-5 ore înainte, asta că să poți să ai loc, țin minte urletul lui taicamiu la golul lui Multescu, plutirea ireala a mingii spre poarta nemților și torțele, torțele victoriei care luminau bătrânul 23 August.
Eram facscinat, după meci, de suporterii care plecau de la stadion, părea că tot Bucureștiul este prezent și mă întrebăm unde a încăput toată mulțimea aia.
Meciul cu Liverpool a fost unul special. Nu înțelegeam foarte bine ce înseamnă semifinală de Cupă a Campionilor Europeni, dar mi se părea firesc că Dinamo să poată bate pe oricine. Era DINAMO și nu exista echipă mai bună.
A plouat rău, toată ziua, și am stat 6 ore în ploaie că să văd acel meci. Eram confuz la final, nu înțelegeam foarte bine cum au reușit aia să ne bată, dar am înțeles că nu a fost ziua noastră.
Ce îmi aduc bine aminte însă a fost întrebarea mamei când am ajuns acasă:
-Nicule unde l-ai ținut atâtea ore în ploaie, nu vezi cum arată?
-Lasă tu, a văzut Dinamo și e fericit.
S-au schimbat multe, prea multe și nu în sens pozitiv, dar replica rămâne valabilă și astăzi, după 33 de ani.
Când văd Dinamo sunt fericit.
HAI DINAMO !
loading...
