Un weekend plin de evenimente reușite în familia Dinamo, la care am luat parte în ultimele două zile.
O parte dintre voi cunoașteți glumele referitoare la prezența mea în Ardeal, faptul că mă întorc de acolo în general pierzător – doar în sezonul trecut am asistat la două înfrângeri de 4-0 și una de 3-0. Dar nu pot să vă mint, îmi face mare plăcere să merg în Ardeal, mai ales la Sibiu, orașul bunului meu prieten, Bogdan Alecu, gazdă pentru mine din toate punctele de vedere.
Deplasarea la Sibiu a început pentru mine vineri la prânz, cu un popas la baza de pregătire a echipei de la Săftica, pentru conferința de presă premergătoare partidei cu Hermannstadt. Am avut ocazia să-i văd pe jucători înainte de plecare și să-l observ pe Zeljko Kopic destul de concentrat pentru o partidă importantă – dezamăgirea provocată de înfrângerea cu FCSB plutea în aer. După transmisiunea live a conferinței de presă, a urmat plecarea spre Sibiu, mai întâi a jucătorilor, iar ulterior și a noastră.
A fost un drum lung, foarte lung. Pentru mine nu a fost o problemă, deoarece nu urma să „evoluez” a doua zi, dar îmi era puțin teamă pentru jucători – nu e chiar plăcut să călătorești șase ore cu autocarul, oricât de modern ar fi. Mai mult decât atât, la Sibiu echipa era așteptată de câteva zeci de fani, care au fost nevoiți să mai aștepte încă o oră, deoarece evenimentul dedicat lor a fost amânat.
Nu știam la ce să mă aștept, deoarece nu părea inițial un vibe prea pozitiv, dar, spre surprinderea mea, am văzut cum cei 15-20 de fani inițiali s-au transformat în 200 în doar câteva minute. Știam că era vorba și de mândria lui Bogdan – tocmai în orașul lui trebuia să fie un eveniment reușit, cu o atmosferă frumoasă. Am surprins imagini spectaculoase cu fanii prezenți și sunt convins că jucătorii au primit o doză de energie de la acești suporteri extrem de pătimași, iubitori de Dinamo. Așa cum am mai spus, iubire ca în Ardeal mai rar găsești. Urma însă cel mai important test, seara următoare.
Până să fiu prezent pe stadionul Municipal din Sibiu, după emisiunea matinală premergătoare partidei, am vrut neapărat să realizez un interviu pentru Radio Dinamo1948 și proiectul „Ora de Dinamo” cu Ovidiu Talvan – o legendă locală și un jucător reprezentativ pentru generația anilor ’90 și începutul anilor 2000 la Dinamo.
Cel cunoscut ca „Inimioară”, a răspuns cu drag invitației lansate prin intermediul lui Bogdan Alecu, care m-a ajutat să organizez interviul. Ovidiu s-a prezentat îmbrăcat în echipamentul lui Dinamo – nu doar pentru că era un interviu despre echipă, ci din dragoste autentică pentru Dinamo.
Interviul mi-a încărcat bateriile și am plecat spre stadion, convins că nu voi mai pleca supărat și învins de la Sibiu și că va fi victorie de această dată.
Ce diferență față de meciul cu FCSB! Nu e vorba doar de prezență sau de numărul suporterilor, dar cei care au venit și au stat în peluză au făcut-o cu gândul să cânte neîntrerupt, din primul și până în ultimul minut. Imaginea unei peluze pline, reprezentative pentru Dinamo, îți dădea senzația că ești acasă, pe un teren neutru, și că fanii sunt doar alături de noi. Victoria a fost cireașa de pe tort, după un weekend atât de frumos și după multe luni de dezamăgire și meciuri nereușite în Ardeal.
Așa cum spuneam și înainte de meci, bucuria nu trebuie să vină doar din a ridica un trofeu deasupra capului, ci din a fi alături de ai tăi, de a fi prezent pe stadion, de a discuta cu „câinii”, de a cânta cu ei, de a te bucura la gol, la reușită, la victorie. Din micile victorii se vor naște, cândva, și marile victorii.
Emoțiile victoriei s-au văzut în lacrimile lui Florentin Petre, lacrimi de dinamovist, de om care înțelege ceea ce trăim noi meci de meci și a fost acea dovadă de dinamovism.
Nu am plecat la drum fără a fi prezent și la conferința lui Kopic, mai degrabă un interviu 1 la 1 cu antrenorul nostru, dar e tradiție deja să fiu prezent la toate conferințele lui. Drumul lung spre casă nu a mai părut atât de greu, dar oboseala și-a spus cuvântul. Am avut însă parte de un moment haios la o benzinărie pe autostradă, unde doamnele de acolo, văzând că suntem cu Dinamo, ne-au pus la difuzoare „Fie vreme bună, fie vreme rea/ Câini până la moarte și dincolo de ea”. Am fost la greu, acum vreau să fiu prezent și la bine.
Drumul spre casă s-a încheiat cu bine, dar vreau să mai spun câteva lucruri.
Când sunteți la stadion, acasă sau în deplasare, le vedeți pe doamnele Monica și Luminița, prezente meci de meci cu produsele oficiale ale clubului. Cum mi-a spus și doamna Monica, pasiunea ei pentru Dinamo durează de zeci de ani, fiind crescută cu generația anilor ’80. Acum, străbate țara alături de Dinamo și merită toate aprecierile posibile. Fac asta indiferent de vreme – fie vânt, ploaie, căldură sau frig – sunt acolo la fiecare meci. La Sibiu, nici nu au coborât bine din mașină și deja instalaseră magazinul cu produse pentru voi, deși erau epuizate. Drumul de întoarcere a fost la fel de lung, dar merită toată aprecierea.
Felicitări lui Bogdan Alecu și Romeo Bănica pentru organizarea evenimentului dedicat fanilor dinamoviști din Sibiu, un eveniment reușit, sunt convins că energia transmisă de fani a contribuit la îndeplinirea obiectivului. Felicitări suporterilor din Sibiu pentru prezență, pentru valul de simpatie și dragoste pentru Dinamo, felicitări tuturor celor prezenți.
Jurnal de Sibiu, varianta 2024, a luat sfarsit, ramane o amintire, dar una draga.
Cu gândul la următoarea deplasare în Ardeal… interdicția ridicată!
HAI DINAMO!
