vineri, octombrie 4, 2024
AcasăEditorialJurnal de Săftica: High intensity în adevăratul sens al cuvântului

Jurnal de Săftica: High intensity în adevăratul sens al cuvântului

Dinamo traversează una dintre cele mai bune perioade din ultimii ani, suntem pe podium la finalul etapei a 10-a.

Dinamo se luptă pentru accederea în play-off și am profitat de această mini-pauză până la meciul următor pentru a face o nouă vizită la Săftica pentru un nou episod din „Jurnalul de Săftica”.

Pentru noi, sezonul a început încă din luna iunie, odată cu cantonamentele de la Brașov și Rogaska, și putem remarca progresul echipei, efectele a ceea ce s-a lucrat în ultimele luni. Astăzi am asistat la un antrenament mai scurt, de o oră și câteva minute, dar, așa cum le-a spus Zeljko Kopic încă de la începutul antrenamentului, trebuie să dea totul, pentru că vor fi exerciții extrem de solicitante, la intensitate foarte ridicată.

Bineînțeles, impactul este clar când vine vorba de numărul jucătorilor accidentați, pentru că sunt o serie de jucători care sunt în zona de recuperare și antrenamente individuale, iar Kopic nu se poate baza pe tot lotul.

După partea de pregătire fizică sub comanda lui Mădălin și Aleksa, au fost exerciții cu mingea, în situații 2 contra 2 sau 3 contra 3, pe suprafețe reduse de joc, dar la viteză maximă, fără menajamente. Acolo unde se greșea sau unde considera Kopic că se poate mai bine, intervenea verbal, dar fiecare își știe locul, nu am auzit comentarii din partea jucătorilor.

Recunosc că am vrut să îi văd îndeaproape la treabă pe Olsen și Soro, dintre ultimii veniți, și nu au dezamăgit. Olsen este foarte bun, nu ne înșală ceea ce vedem în timpul partidelor, cerebral cu mingea la picior, foarte bun și în exercițiile în care trebuie să se apere. Chiar cred că va fi un jucător excelent.

L-am urmărit și pe Alberto Soro, care momentan a dezamăgit în timpul meciurilor, dar la antrenamente nimeni nu are ce să-i reproșeze, muncește din greu, e foarte bun, dă totul și chiar și cei din staff spuneau că în ultima săptămână a fost excelent, au fost nevoiți chiar să îl tempereze puțin, pentru a nu risca vreo accidentare.

Legat de accidentați, așa cum a spus Andrei Nicolescu și astăzi, Boateng are șanse să fie văzut în teren în meciul cu Botoșani. Raul Opruț, Dennis Politic și Petru Neagu sunt în program de pregătire, iar în cazul lui Homawoo, Bani, Hakim și Bordușanu se pare că trebuie să așteptăm cel puțin o săptămână. Speranța ar fi ca până la meciul cu FCSB să îi avem pe toți apți de joc, iar până la următorul meci să fie recuperați încă doi din lista de mai sus.

La Dinamo se lucrează și se lucrează foarte bine. Rezultatele le vedem pe teren, asta pentru că la antrenamente se depune un efort excelent.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare