AcasăEditorialJurnal de Săftica: Cantonament de iarnă, varianta Buftea

Jurnal de Săftica: Cantonament de iarnă, varianta Buftea

Astăzi ar fi trebuit să vă transmitem live un nou meci amical al echipei noastre, care din păcate a avut din nou parte de o amânare din partea adversarilor.

Însă dorința de a veni pentru voi cu materiale foto și video de la echipă există și am profitat de faptul că sunt antrenamente, că situația s-a liniștit total la echipă, pentru a relua seria de materiale de la Săftica, așa cum l-am numit acum 4 ani, Jurnal de Săftica.

Un Jurnal de Săftica atipic, deoarece antrenamentul la care am asistat a avut loc undeva la câțiva km de Săftica, la Centrul Național de Fotbal Buftea mai exact. Ne-am fi dorit tare mult să vă transmitem informații zi de zi din cantonamentul echipei din străinătate, deoarece asta ar fi însemnat normalitate la Dinamo și situația s-ar fi îmbunătățit simțitor, dar ne adaptăm și noi situației.

O vreme cliseică pentru luna ianuarie, frig, zăpadă, dar și un soare orbitor m-a așteptat la Buftea, acolo unde am avut plăcerea să asist la antrenament alături de colegul nostru Bogdan Alecu, venit special pentru un astfel de jurnal, tocmai de la Sibiu.

Este extrem de interesant de urmărit un antrenament al echipei alături de un om de fotbal, un fost jucător la un nivel ridicat, deoarece observă lucruri pe care un (pro)fan le sesizează mai greu. Discutând cu Bogdan, îmi transmitea anumite erori individuale din partea unor jucători și la câteva secunde distanță auzeam vocea lui Ovidiu Burcă care transmitea către jucători ceea ce îmi spunea și mie Bogdan că greșesc. Omul de fotbal rămâne omul de fotbal.

Un antrenament la un nivel ridicat, la Dinamo nu se practică ședințele de pregătire de acum 20 de ani, în care se lucra mult fizic și doar pe final de cantonament mai mult cu mingea, acum toate antrenamentele au în prim plan mingea și la final am observat destul de mulți jucători căzuți pe teren. Au fost antrenamente specifice pentru jocul de posesie, ceea ce la Dinamo observăm că este identitatea echipei imprimată foarte bine de Burcă și un stil de joc acceptat de jucători.

Antrenament Saftica 01.02.2023
Antrenament Saftica 01.02.2023
Antrenament Saftica 01.02.2023
Antrenament Saftica 01.02.2023
Antrenament Saftica 01.02.2023
Antrenament Saftica 01.02.2023

Nu sunt probleme de efectiv, doar Dani Iglesias acuză mici probleme, dar nu este absolut nimic grav. Vom reveni pe pagina de facebook și pe canalul de Youtube cu mai multe imagini de la antrenament!

Bineînțeles că în drum spre casă ne-am oprit și la Săftica, acolo unde se pregătește și terenul sintetic pentru următoarele ședințe de pregătire, cel de iarbă este acoperit complet de zăpadă și nici nu se pune problema să se poată antrena echipa pe el. Iustin este omul bun la toate, care depune muncă zi si noapte în slujba echipei, dar mai multe despre ce este acolo veți afla și din interviurile realizate cu jucătorii echipei.

 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare