Jucătorul primei părți a sezonului

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Fanii dinamoviști și-au votat preferatul în sondajul realizat pe grupul Radio Dinamo1948.

La final de an, am dorit să aflu care a fost cel mai bun jucător din prima parte a sezonului. Au fost nominalizați toți jucătorii care au evoluat în minim 7 meciuri în toate competițiile oficiale, nefiind incluse meciurile amicale. Votul exprimat de către fanii dinamoviști pe grupul de Facebook Radio Dinamo1948 nu lasă loc de interpretări.

Filip Dujmovic a câștigat detașat, fiind votat de 51% dintre votanți din cei peste 1000 de fani dinamoviști care au votat. Deși nu a mai evoluat în campionat de la partida cu Metaloglobus, Filip Dujmovic a rămas un preferat al fanilor pentru prestațiile și intervențiile foarte bune, fiind un model de profesionalism, care a fost nevoit să accepte statutul de rezervă din cauza regulii U19.

,,În mod normal nu aș fi acceptat să vin să joc la o echipă din liga secundă, eu am fost jucător de prima ligă, am jucat în prima ligă, nu am fost rezervă. Dar când Dinamo a sunat, am venit aici, nu puteam să refuz. Eu știu cât de mare este acest club, Dinamo este un brand uriaș pentru mine, dar și pentru toți care urmăresc fotbalul european. Voi încerca să ajut echipa să urce în prima ligă, acolo unde îi este locul lui Dinamo.”

,,De aceea am venit aici, acesta este obiectivul meu personal, dar și al echipei, asta m-a motivat să vin aici, să ajut Dinamo să ajungă în primul eșalon.  Sunt surpins de nivelul ligii secunde, toată lumea poate câstiga, sunt câteva echipe bune, dar cred că avem mai multă calitate față de alții, dar trebuie să arătăm asta pe teren. Am încredere în echipă și vom arăta din ce în ce mai bine.”, a declarat Filip Dujmovic pentru Radio Dinamo1948.

12 meciuri în toate competițiile a strâns Dujmovic pentru Dinamo, primind 12 goluri (jumătate din ele fiind încasate în partidele cu Dej și Sepsi)

Pe locul 2 în topul preferințelor a fost Iulian Roșu, cel care a avut un final de an incredibil. Jucătorul lunii noiembrie, Iulian a avut un impact incredibil prin golurile marcate și și-a câștigat un loc de titular, deși a fost rezervă sau lăsat în afara lotului în primele etape. Iulian a fost votat de 18% dintre votanți. Mijlocașul de 28 de ani a evoluat de 7 ori pentru Dinamo în Liga 2 și de 3 ori în Cupa României. A marcat și de 4 ori în tricoul roș-albilor.

,,Eu în momentul de față îmi doresc să continui la Dinamo, nu depinde nu doar de mine, depinde și de conducere. Mă simt cel mai bine din punct de vedere sportiv, mi-aș dori să continui ca și club. A spus Ovidiu Burcă, contează continuitatea, lucrurile nu se întâmplă peste noapte.

Nu mă gândesc că nu am putea promova, facem tot ce depinde de noi, așa cum am făcut în ultimele luni, în ultimele 11 meciuri avem o singură înfrângere în campionat, nu ne gândim la negative. Mi-aș dori să știu ce va fi în viitor, tot ce îmi doresc este să fim sănătoși toți, când începem noul sezon din iarnă, să facem 9 puncte din 9, eu cred că am fi în play-off.”, a declarat mijlocașul lui Dinamo în direct la Radio Dinamo1948.

Podiumul a fost completat de Dani Iglesias, un jucător cheie la mijlocul terenului, un fotbalist care are un rol incredibil de important la centru, a cărui calitate se vede la fiecare meci. El a fost votat de 9% dintre dinamoviști.

,,Chiar mă bucur să fiu aici, se vede cât de mare este Dinamo, nu suntem în cea mai bună formă, dar cu toate astea, suporterii vin alături de noi și te simți privilegiat să evoluezi pentru un asemenea club”. Dani Iglesias pentru Radio Dinamo1948

loading...

Lasă un răspuns