AcasăEditorialIubiți și câinii vagabonzi

Iubiți și câinii vagabonzi

Ce ironie! Să iubești câinii vagabonzi dar să le arăți pisica ori de câte ori echipa o ia razna!

Cine are urechi să audă și ochi să vadă, inteligența să gândească și să accepte și alte opinii, va continua să creadă în Dinamo. Pentru vocile extreme, mâncători de “presă autohtonă”, Dinamo actual este realizarea 100% a antrenorului Kopic. Așa cum am mai spus-o, dacă actualul administrator special are vreun merit este acela de a fi un bun ascultător! Restul poveștilor cu ieșirea din insolvență, cu break-even, cu dezvoltarea organigramei precum cele ale marilor cluburi vest europene, numai mâine nu-i poimâine și se face 1 an (UN AN) de când se așteaptă pași în această direcție.

S-au vehiculat nume felurite de pe scena fotbalului românesc pentru poziția de Director Sportiv al echipei. M-aș fi bucurat să vină un Gabiță Tamaș pentru că măcar învățau să bea. Lăsând gluma la o parte, am văzut că se merge în direcția de formare a unui tânăr din interiorul echipei, lucru acceptabil după părerea mea și agreabil întrucât sunt adeptul unei astfel de strategii. Stau și mă gândesc totuși dacă în fotbalul românesc e posibil să ai sorți de izbândă cu o astfel de strategie? Probabil că da, posibil să nu.

Mă uit la marile echipe și pe această poziție sunt sau au fost jucători emblematici. Sunt oameni de fotbal! Care au fost acolo în iarbă. Care au simțit încurajările suporterilor dar și ura acestora când fotbalul prestat nu a fost la cel mai înalt nivel. Cumva, un om călit pentru poziția asta. Argumente pro sau contra pot fi multiple, important e cum si cat de mult gândești.

Jocul, buretele necesar suporterilor

Punctele câștigate cu inima, toți sfinții prietenului Ionuț adunați la un loc, dar mai presus de toate jocul evident îmbunătățit al echipei ne-au adus în postura de a crede. Unii mai mult, alții mai puțin. A crede că suntem salvați direct e periculos. A crede că avem șanse și jocul ne dă curaj să gândim că ne vom salva, indiferent cum, e infinit mai corect și mai indicat. Curajul sau încrederea nu este dată echipei de vocea unanimă care ne plasează câștigători de play-out.

Într-o discuție privată vorbeam cu câțiva prieteni și cumva ei sunt adepții implicării a cat mai multor echipe în lupta asta evidentă de supraviețuire. Nu împărtășesc în totalitate ideea aceasta deși la prima vedere e cel mai indicat. Cu 6 echipe comasate într-un cerc de 4-5 puncte, poți foarte bine să urci cu o victorie peste toate, însă la fel de bine poți să fii direct retrogradat cu o înfrângere.

E doar o perspectivă mai rezervată a ceea ce se va întâmpla în acest play out. De asemenea, mai este un factor periculos. Echipele având șanse, vor juca toate aceste meciuri ca fiind ultimele. Infinit mai greu, cu o presiune suplimentară evidentă care poate reprezenta pentru tine un factor perturbator în drumul spre atingerea obiectivului pe care ți l-ai propus la start.

Dinamo-Uta va fi ultimul asalt înainte de marile finale. Dinamo nu merită și nu este o echipă ce ar trebui să se bată din nou prin coclaurile ligii a doua. Și cred eu că nu o va face!
În același timp, Dinamo are nevoie de Kopic în prima linie. Iar Kopic de Dinamo! București!

Oriunde, oricând și cu ORICINE
HAI DINAMO!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare