AcasăEditorialÎți mulțumesc, Cosmin Contra

Îți mulțumesc, Cosmin Contra

 Am evitat să discut de meritele antrenorului Contra, până acum, dintr-un motiv foarte simplu, așteptam să văd dacă reușește lucrul pe care mulți îl credeau imposibil.  

Și incredibil, dar a reușit și merită laudele. Poate calificarea în play-off în sine, nu reprezintă o mare performanță, suntem doar în primele 6 și e practic doar începutul, dar modul în care a fost ea obținută, acum trei etape eram aproape ieșiți din calcule, nici nu depindeam de rezultatele noastre, câteva indirecte ne puteau trimite la dueluri cu Chiajna, Voluntari și Muresul. A acceptat să vina la Dinamo într-o situație critică. Chiar mă gândeam odată cu despărțirea de Ioan Andone, cine acceptă să vina acum, să își asume riscul de a fi antrenorul care merge cu Dinamo în play-out? Șansele erau mult, mult mai mari de a juca la mijlocul zilei cu echipa lui Pandele, decât de a avea încă două derby-uri.

Contra are marele merit ca în mai puțin de o lună de zile, să fi pus echipa la punct mental, să vedem atitudinea pe care o doream la Dinamo, jocul nu poate fi schimbat în decurs de 3-4 săptămâni, se spune că un antrenor are nevoie de 6 luni pentru a-și pune amprenta asupra jocului, dacă este să urmăm această logică, din vară vom putea discuta cu adevărat de stilul de joc imprimat de antrenorul Cosmin Contra, sper să discutăm de el că fiind antrenorul echipei și din vară. Parcă îmi este dor de ceva continuitate. Mai mult de atât, nici jucătorii nu sunt cei aduși de el și au fost aduși pentru alt sistem, de aici rezultă o adaptare din mers, care momentan funcționează.

Mi-a părut rău că mandatul lui Ioan Andone la Dinamo a fost realmente un eșec, la care s-a contribuit serios și prin managementul impus în acest sezon, modul în care au fost gestionate perioadele de transferuri. Să completez, modul defectuos în care au fost gestionate, nu vorbesc neapărat de calitatea jucătorilor aduși, dar cum au fost aduși, când au fost aduși și ce fotbaliști am cedat. Cam multe lucruri în neregulă și aici nu poți să-i reproșez nimic. Însă în privința jocului, a modului în care a gestionat echipă, am multe să-i reproșez și punând în balanță totul, nu cred că Gazul ar fi avut argumente să fie în față noastră.

Vorba atât de auzită în fotbal, totul e bine când se termină cu bine, însă la noi nu s-a terminat, acum începe. Vine adevăratul sezon, cel în care se joacă pentru trofee, pentru calificarea în cupele europene, acolo unde se pare că vom fi prezenți după mulți ani de absență. Privesc însă cu încredere la ce urmează, am văzut că avem premisele de a face o treabă excelentă în acest final de sezon, avem ceva probleme de lot din păcate, dar per total suntem pregătiți. Am avut trei finale în acest final de sezon regular, e bine că ne-am obișnuit cu ele, deoarece acum urmează încă 10 în play-off și sigur una de Cupa Ligii, de ce nu, poate și Cupa României. Nu vă bucurați că vă revine pulsul la normal, joacă de abia acum începe!

Nistore, hai la „luminite”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare