Acum o luna de zile scriam despre ceea ce urmeaza sa se intample la Dinamo, faptul ca luna septembrie era decisiva pentru sperantele noastre la ocuparea unui loc de play-off.
Luna septembrie a fost una problematica pentru Dinamo in ultimii ani. Acum doua sezoane cand Ioan Andone era pe banca, Dinamo incepea excelent campionatul, cu 10 puncte dupa primele 4 etape. Insa luna septembrie a fost una foarte modesta. Am reusit sa obtinem doar 4 puncte din 12 posibile, infrangere la ASA Tg Mures (ultima clasata atunci), 3-1 acasa cu Poli Iasi, 0-1 acasa cu Chiajna si 1-1 la Viitorul. De la echipa care era pe primul loc, ajungeam deja la limita play-off-ului. Ulterior am trecut de “bariera” si doar inlocuirea lui Andone cu Contra ne-a salvat.
Anul trecut a fost si mai rau, luna septembrie a fost una realmente de cosmar. Am inceput cu Cosmin Contra, dar am terminat cu Vasile Miriuta, deoarece “Gurita” a acceptat atunci oferta federatiei. Dinamo a avut un parcurs dezastruos, care putem spune ca a fost un factor important in ratarea calificarii in play-off. 1-2 infrangere acasa cu ASU Poli, 2-2 la Craiova (desi am avut 2-0 si om in plus), 0-1 in deplasare cu Fcsb, 2-3 infrangere acasa cu Chiajna si 1-1 acasa cu Astra. In total, 2 puncte din 12 posibile obtinute de Dinamo si tinem bine minte ca atunci ajungeam in afara primelor 6 si acolo am si ramas din pacate.
Ei bine, istoria s-a repetat…din nou. Dinamo, dintr-un total de 12 puncte puse in joc, a reusit contraperformanta de a obtine doar unul singur, vineri seara, in disputa cu Sepsi. Inainte de meciul cu Astra scriam despre faptul ca urmeaza o serie importanta, impotriva unor contracandidate la un loc de play-off, care nu au investit in jucatori sume masive de bani. Teste pe care Dinamo le-a picat din pacate. Situatia este alarmanta, pentru ca numarul punctelor obtinute este aproape egal cu numarul partidelor disputate. Sase puncte ne despart de echipele din zona de play-off, asta poate nu pare grav, dar problema este ca mai sunt si alte echipe in fata noastra, care tot primele locuri sunt vizate si de ele. Ce sa mai spun cand Craiova este si ea pe locul 7 (cel putin temporar).
Vreau sa imi pastrez optimismul, ca putem ajunge acolo in fata, unde ne dorim cu totii, dar in momentul asta recunosc ca si mie imi este foarte greu sa sper, cand vad situatia per ansamblu. Niculescu are o saptamana la dispozitie pentru a pregati meciul cu Botosani, octombrie trebuie sa fie o luna mult mai fructuoasa pentru Dinamo, in caz contrar nici nu are rost sa mai discutam despre performanta in acest sezon si obiectivul se va schimba..din nou. Istoria isi bate joc de cei ce nu o cunosc, repetandu-se.