Is there a fire drill? ( este un exercițiu de incendiu?) este o scandare acidă a suporterilor englezi la adresa rivalilor, atunci când, din diferite motive, suporterii echipei adverse părăsesc stadionul înaintea fluierului de final al meciului.
„Is there a fire drill?” este întrebarea pe care o avem și pentru reporterii celor de la Prima Sport prezenți aseară la stadionul Arcul de Triumf. Cu tot respectul pentru reprezentații celor de la Prima Sport nu pot înțelege cum au scapăt momentul în care Mister Dinu a fost menționat și i-au afost adresate cuvinte foarte frumoase de la stația de amplificare a stadionului Arcul de Triumf iar pe tabela de marcaj a fost marcat cât se poate de clar momentul.
Refuz să cred că a fost o dezinformare voită, probabil o scăpare a deținătorilor de drepturi TV, dar consider că din respect față de urmăritorii lor, cei de la Prima Sport ar trebui să ofere o dezmințire, mai ales că „au accelerat” foarte tare pe acest subiect.
Trebuie remarcată atmosfera de pe stadionul Arcul de Triumf, expresia poate prea pompoasă „experiență de meci” începe să capete din ce în ce mai multă consistență. Munca depusă de cei care se ocupă de organizare are rezultate imediate, la începutul și la pauza și la finalul celor 90 de minute se întâmplă lucruri foarte interesante pentru cei prezenți la stadion. Sigur principalul generator de energie culoare și sunet îl constituie suporterii dinamoviști care au fost iarăși absolut fabuloși prin modul în care au încurajat echipa, dar merită laude și cei care au contribut la atmosferă prin prisma organizării.
Anii trecuți dragostea pentru Dinamo ne-a adus multa suferință, dar în acest sezon începe să fie frumos la Dinamo, din ce în ce mai frumos.
HAI DINAMO!