Ionuț Lupescu a început activitatea la CS Dinamo, acolo unde va ajuta la dezvoltarea centrului de copii și juniori, să devină o Academie în adevăratul sens al cuvântului.
Ionuț Lupescu și-a intrat în rol și imediat după conferința de presă din urmă cu două săptămâni, a început să urmărească meciurile de juniori și să discute cu persoanele implicate în centru:
„Imediat după ce a fost anunțat s-a dus în tribune la juniori, nu a anunțat pe nimeni. A ținut o ședință cu antrenorii de la juniori. A spus că nu dă pe nimeni afară, că îi evaluează. Pentru Ionuț Lupescu există Dinamo și atât. Cred că aducerea lui la clubul sportiv este un mare plus pentru fotbalul dinamovist. Are alte principii, are alte priorități, e școlit”, a declarat Nicu Grameni la emisiunea ,,Dinamo 7/9”.
”Avem două centre pe hîrtie dar nu știu dacă vreunul funcționează la nivel înalt. Sunt oameni maturi de ambele părți, experimentați, astfel că scopul unei Academii este de a produce jucători către o echipă de Liga 1, nu către echipe de Liga 2 sau Liga 3. De aceea spun că e nevoie de un singur Dinamo, cu o Academie bine pusă la punct, dar și cu un stadion nou.
În Colentina este o bază, Daco Getica, care este interesantă și putem colabora cu ei. În Parcul Dinamo mai putem avea și alte patru stadioane, e nevoie de un centru medical, o sală de forță. Dacă ai aceste 4 terenuri, cu Săftica, cu stadionul nou, poți construi ceva de viitor. Am identificat încă două terenuri pe lângă Ștefan cel Mare, dar ține și de proprietari. Cei de la Ministerul de Interne trebuie să înțeleagă că e nevoie de investiții.
Clubul Sportiv are anumiți sponsori pentru alte sporturi, dar vor fi și firme care vor dori să investească la fotbal. Trebuie să avem și resurse umane specializate pentru așa ceva. Va fi o provocare de a găsi oameni competenți pe anumite funcții, atât pentru Academie, cât si pentru stadion”, a spus Lupescu, într-o intervenție în direct, găzduită de emisiunea Dinamo 7/9, de la PlaySport.