Ioan Andone: „Si eu mi-as cere demisia”

Ioan Andone Dinamo
Credit foto: dinamo1948.club

La conferința de presă, antrenorul lui Dinamo a vorbit despre situația de la echipă și a spus că le de dreptate fanilor care cer demisia sa. 

Ce să facă și fanii? Ce pot să zică? Să mă aplaude sau ce să facă? Păi, nu e normal? Și eu, dacă eram în tribună, strigam.

Nu contează că au venit jucătorii mai târziu și nu contează că s-au vândut fotbaliști. Ești Dinamo București! Acum, știi cum e, e greu cu respectul ăsta. Trebuie să te impui în teren. Vii aici să câștigi”, a spus Andone la conferința de presă.

Acesta a discutat si despre evolutia modesta a echipei, faptul ca nu ne-am ridicat la nivelul asteptarilor si a fost o prestatie mai slaba decat cea din meciul cu Viitorul. A spus ca a folosit sistemul cu trei fundasi centrali pentru a-l proteja pe Dielna, care nu mai evoluase intr-un meci oficial de foarte multa vreme, dar a fost multumit de prestatia fundasului francez. 

Ioan Andone considera ca sansele de a merge in play-off sunt extrem de scazute, mai ales ca foarte probabil Gaz Metan Medias va primi inapoi cele trei puncte. 

Domnilor, acum culegeti roadele strategiei falimentare

Etichete: