Ioan Andone, unul din cei considerati ca posibili inlocuitori pentru Mircea Rednic, a discutat despre situatia de la Dinamo si daca este interesat de o noua posibila venire la echipa
„Ideal era ca Rednic să continue și să mai stea 3-4 ani. Așa se putea face performanță. Eu nu sunt viitorul antrenor al lui Dinamo. Nu am vorbit cu nimeni și vom vedea ce va fi în viitor. Totuși, cel mai bine era să rămână Rednic.
Eu nu aș putea să refuz o ofertă de la Dinamo, dar nu se știe ce va fi. Sunt sigur că Dinamo are multe oferte, pentru că în acest sezon, cu Rednic, Dinamo a făcut performanță.
Voi merge la meciul de marți, din Cupa României, și vreau ca Dinamo să câștige”, a spus Andone la DolceSport.
Andone, 56 de ani, a antrenat-o pe Dinamo între 2003 și 2005 și în sezonul 2010-2011, cucerind un campionat, trei Cupe și o Supercupă.