AcasăEditorialIntr-un sat de pescari

Intr-un sat de pescari

 Dinamo avea nevoie de victorie la Ovidiu, pentru a compensa pasul greșit făcut cu Botoșaniul, iar golul lui Costache a fost bun ca o bere rece intr-o zi toridă.

 Mi-a fost teamă de meciul de la Ovidiu, un rezultat negativ făcea ca Dinamo să înceapă mult prea devreme o cursă de urmărire și chiar dacă era doar startul sezonului puteam afirmă că este un start fals. Din fericire zeul fotbal ne-a răsplătit munca și punctele au ajuns în Ștefan cel Mare.

A fost un meci deschis oricărui rezultat. Disputat într-o perioadă în care ambele echipe se concentrează pe meciurile Europene,meciul era din start destinat a fi unul echilibrat deoarece ambii antrenori au dat credit jucătorilor care au prins mai puține minute în acest start de sezon. 

Costache a fost demon și înger în acest meci, a ratat ireal în startul partidei, dar apoi jocul lui a crescut în consistență iar golul a demonstrat că, în ciuda tinereții, își poate păstra sângele rece la finalizare.

Contra a  inceput cu : Penedo – Dudea, Nedelcearu, Maric, St. Filip – Busuladzic, P. Anton – Costache, Albin, Bumba – Rivaldinho. 

Penedo – Meci bun , cu o mică ezitare când a respins mingea în față, dar apoi tot el a reușit să respingă al doilea șut . Da siguranță apărării și arată ca ne putem baza pe el. – Nota 7

 Dudea –  Mi-a fost teamă de jocul lui Alin în partea dreaptă dar, pe plan defensiv a avut o evoluție bună ținând cont că era primul meci ca fundaș dreaptă.-Nota 5.5

Nedelcearu-O partidă proastă făcută de Nede ieri, joc cu multe greșeli și ezitări- Nota 4

Maric-Mult mai sigur decât colegul lui de linie, o evoluție bună per ansamblu.-Nota 6

Filip-Un nou joc bun, cu multă dăruire și parcă mai inspirat decât de obicei-Nota 6.5

Busuladzic-În media lui obinsuita, un jucător foarte util-Nota 6

Anton – Bun jocul lui Paul, nu și-a pierdut deloc din calitățile cu care ne obișnuise. – Nota 7

Costache – A început prost, a continuat bine și a terminat foarte bine.-Nota 7.5

Albin – E fotbalist dar mai are de lucru la capitolul fizic.-Nota 5

Bumba – Unul din cele mai bune meciuri de la venirea la Dinamo. – Nota 7.5

Rivaldinho-Nu este obișnuit să joace vârf împins, s-a zbătut mult dar fără realizări majore.  – Nota 6

Nemec – În nota lui de start de sezon. Așteptăm mai mult de la el.- Nota 5

Katskias –  Bun grecul, știe fotbal.-Nota 6

 

Victorie mare, importantă, care ne menține lângă echipele din vârful clasamentului.

 Felicitări dinamoviștilor care au fost la meci, au încurajat echpa pe toată perioada celor 90 de minute.Mai trebuie adăugat că au fost mulți „câini” care au rămas în afara stadionului pentru că nu mai erau bilete.

Victorie mare în satul de pescari. – Hai Dinamo !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare